Oficialii europeni încurajează Irlanda să accepte un bailout pentru a reclădi încre­de­rea în solvabilitatea sa și pentru a preîntâm­pina extinderea turbulențelor către alte țări membre ale zonei euro.

Suma la care s-ar putea ridica ajutorul este vehiculată însă la 80 mld. euro, împrumut acordat pe o perioadă de trei ani (2011-2013) din fondul de urgență în valoare de 440 mld. euro pus la dispoziție de UE pen­tru statele din zona euro cu probleme. Iraln­da ar deveni astfel primul stat membru care accesează acest fond, creat în luna mai.
Miniștrii europeni au purtat discuții în de­cursul weekendului trecut încer­când să deter­mine dacă Irlanda are nevoie de sus­ținerea Uniunii Europene pentru a se pune capăt creșterii de două săptămâni a costu­rilor de finanțare ce a împins zona euro în pra­gul unei noi crize a datoriilor, potrivit presei internaționale. Irlanda nu recunoaște însă că se poartă discuții pentru o posibilă salvare, ba mai mult, anunță că nu are ne­voie de bani.

Potrivit agențiilor de presă, Dominique Strauss-Kahn, managing director al FMI, a declarat că în opinia sa Irlanda ar putea face singură față crizei. “Până acum, nu am primit nicio cerere și cred că Irlanda se poate descurca singură”, a declarat Strauss-Kahn.
Mulți strategi europeni cred că a acționa acum în privința Irlandei reprezintă o soluție mai bună decât a aștepta până când piețele ar forța mâna țării.
Oficialii UE vor discuta în continuare asupra posibilității unui bailout pentru Irlanda în cadrul unei serii de întruniri în Bruxelles la începutul acestei săptă­mâni, pe fon­dul teme­rilor în creștere că pierderea în­cre­­derii investitorilor în obli­ga­țiunile gu­ver­na­mentale irlan­deze ar putea afecta și Portu­galia și Spania.
Piața obligațiunilor irlan­deze a consem­nat cea mai puternică creștere din șase luni la sfârșitul săptămânii trecute, cal­mând te­me­rile că zona euro s-ar putea confrunta cu o nouă criză a datoriilor. Creș­te­rea a sur­venit după ce miniștrii de finanțe ai celor mai mari cinci economii au emis o decla­rație în care se reitera faptul că orice pla­nuri de a obli­ga investitorii privați să suporte costurile unor viitoare bailouturi suve­rane nu ar afecta pe cei care dețin în pre­zent obligațiuni din zona euro. Totuși, potrivit unei surse familiare cu dis­cuțiile din weekend, miniștrii dezbăteau dacă diminuarea presiunii asupra Irlandei va con­tinua sau dacă vor fi necesare măsuri suplimentare.