Irlanda intenționează să elimine o reglementare fiscală aspru criticată pentru că i-a permis gigantului american Apple să evite plata taxelor pentru peste 40 mld. dolari.

Măsura nu va rezolva însă problema, ci va crea o lacună și mai mare a legislației fiscale din Irlanda, ceea ce înseamnă că există posibilitatea ca Apple să nu mai plătească în final nicio taxă, scrie agenția Thomson Reuters.

O investigație realizată de o comisie a senatului american a arătat că în luna mai Apple a omis să includă în declarațiile fiscale miliarde de dolari pentru că a declarat companiile înregistrate în orașul irlandez Cork ca neavând rezidență fiscală în nicio țară. Comisia americană a caracterizat Ir­lan­da ca fiind o țară care facilitează evitarea plă­ții taxelor, ceea ce a stârnit nemul­țumi­rea liderilor irlandezi. Parlamentarii din Irlanda au convocat din acest motiv nenumărate șe­dințe pentru a revizui reglementările fiscale ale țării.

Ministrul de finanțe  Michael Noonan a declarat că intenționează să modifice legislația fiscală astfel încât să fie ilegal ca o firmă înregistrată în Irlanda să nu aibă rezidență fiscală nicăieri. Purtătorul de cuvânt al ministerului de finanțe a negat că aceasta are legătură cu presiunile din partea autorită­ți­lor americane. El a adăugat însă că firmele vor putea în continuare să își aleagă orice țară ca rezidență fiscală, inclusiv cele considerate paradisuri fiscale.

Chas Roy-Chowdhury, analist fiscal în cadrul ACCA din Londra, consideră că aceste schimbări nu vor însemna taxe mai mari pentru companiile care se folosesc de subsidiarele irlandeze pentru a-și minimiza costurile fiscale. „Nu cred că vor exista mari diferențe“, a spus el.

Companii precum Google și Microsoft au evitat declararea profiturilor reale pentru a plăti taxe mai mici prin înființarea unor subsidiare în capitala irlandeză Dublin, pe care le-au declarat ca având rezidența fiscală în insulele Bermude, unde nu se percepe impozit pe profit.

Google și Apple au deschis subsidiare în Irlanda care au ca obiect de activitate vânzarea către clienți. Acestea plătesc sume mari de bani deductibile fiscal ca drepturi de autor pentru filialele cu rezidența fiscală în insululele Bermude, astfel încât profiturile să nu fie impozitate. Această schemă de evitare a plății taxelor este cunoscută ca fiind „double Irish“.  

Reprezentanții Google și Microsoft au declarat că respectă reglementările fiscale din fiecare țară unde își desfășoară activitatea, iar oficialii Apple au afirmat că au plătit toate taxele pe care trebuia să le plătească.

Analistul fiscal Chas Roy-Chowdhury a precizat că Apple poate evita în continuare plata taxelor prin declararea rezidenței fiscale în insulele Bermude sau în alt stat unde nu se percepe impozit pe profit.


Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.10.2013