Guvernatorul Mugur Isărescu a explicat ieri că BNR intervine
pentru a corecta fluctuațiile prea ample de curs care ar face rău
economiei, dar afirmă că euro nu este menținut artificial la
nivelul de 4,2 lei. În același timp, omul de afaceri Dinu Patriciu
spunea că, în acest moment, cursul real ar trebui să fie de 4,7-4,8
lei pentru un euro și că BNR greșește ținând artificial euro mai
jos.
În șase ani leul s-a depreciat cu numai 3% față de euro, în timp ce
inflația a fost de 42%.
Deprecierea cursului este văzută ca o soluție pentru stimularea
exporturilor și redresarea economiei de către oamenii de afaceri,
iar poziția lor este susținută și de actuala înfruntare dintre
Statele Unite ale Americii și China, care se luptă pentru
a-și slăbi monedele. “Cursul real de schimb din acest moment este
de peste 4,7-4,8 lei pe euro. Faptul că Banca Națională ține în mod
artificial cursul la nivelul actual este greșit”, a declarat ieri
Dinu Patriciu.
Argumentul lui Patriciu a fost că un curs de schimb “real” ar fi
impulsionat exporturile, omul de afaceri susținând și faptul că
dolarul este o monedă mai importantă decât euro pentru afacerile
românești. “Nu se cumpără nimic în euro. Toate materiile prime le
cumpărăm în dolari”, a afirmat el. Încă de la începutul crizei, în
toamna lui 2008, Patriciu a susținut o depreciere a leului, el
vorbind la un moment dat și de un curs de 5 lei pentru un
euro.
De partea cealaltă, guvernatorul Isărescu spune că problemele
economiei românești sunt mult mai adânci și țin de lipsa reformelor
structurale, iar deprecierea cursului este o idee “simplistă”. El
respinge astfel și comparația cu modelul polonez, unde banca
centrală a acceptat la sfârșitul lui 2008 o depreciere șoc a
zlotului, pentru a menține dobânzile scăzute la creditele în monedă
locală. BNR a adoptat o politică opusă: a controlat deprecierea
cursului cu prețul unor dobânzi mari la leu.
În final, Polonia a reușit să evite recesiunea, fiind singura
economie din regiune care a rămas pe plus. Economia românească a
scăzut cu 7,1% anul trecut și cu 1,5% în primul semestru din
2010.
“A formula idei că «Polonia a depreciat zlotul…» este de o
simplitate ziaristică. În Polonia s-au făcut reforme structurale.
Ei au avut un câștig din fondurile europene”, a spus
Isărescu.
Guvernatorul a vorbit ieri și despre răspunderea băncii centrale în
asigurarea stabilității financiare, respectiv menținerea sănătății
băncilor. Din cauză că două treimi din creditele populației și
firmelor sunt în euro, un șoc pe curs ar afecta băncile, prin
depreciere calității portofoliilor de credite.
Și bancherul Mișu Negrițoiu, șeful ING Bank, admite că euroizarea
ține captivă întreaga țară și nu permite BNR să folosească
pârghiile monetare – ieftinind creditul în lei și depreciind moneda
– pentru a sprijini revenirea economiei. “Dacă există un produs
toxic în România, acesta este creditul ipotecar în euro”, spune
Negrițoiu. El subliniază că firmele sunt încă supraîndatorate în
valută, astfel că o depreciere a cursului le-ar putea pune
probleme. Întrebat dacă un curs de schimb aproape de nivelul de 5
lei/euro nu ar fi afectat însă foarte mult consumul local prin
împovărarea populației cu credite în euro, Patriciu a evitat
răspunsul, spunând doar: “Asta e!”.
Ce spune Isărescu
“Cursul nu este artificial. Putea să fie mai volatil, mai
fluctuant. Poate că am evitat (prin intervenții – n. red.)
fluctuații excesive, pentru că ar fi transmis semnale negative în
toate părțile.”
“Ministerul Finanțelor a avut opt miliarde de euro în ultimii doi
ani. Dacă ar fi vândut în piață, euro se ducea spre 3,5 lei. Era
cursul mai puțin artificial?”
“Când vezi o creștere cu 20% a exporturilor, trebuie să te
gândești, ca economist, cât mai poate stimula o depreciere. Sunt
capacități de producție neutilizate în România?”
Ce spune Patriciu
“Cursul real de schimb din acest moment este de peste 4,7-4,8
lei pe euro. Faptul că Banca Națională ține în mod artificial
cursul la nivelul actual este greșit.”
Argumentul lui Patriciu a fost că un curs de schimb “real” ar fi
impulsionat exporturile, omul de afaceri susținând și faptul că
dolarul este o monedă mai importantă decât euro pentru afacerile
românești.
“Nu se cumpără nimic în euro. Toate materiile prime le cumpărăm în
dolari.”