“Orbirea, venita din dorinta de profit” si “prapastia imensa intre dreptul managerilor de a incasa bonusuri ametitoare si raspunderea lor atunci cand, peste ani, se dovedeste ca totul a fost un balon de sapun” stau la baza actualei crize economice din America, a afirmat Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), intr-o conferinta sustinuta la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj, arata Clujeanul.
“Nu îmi dau seama pana unde cunoasterea insuficienta, chiar din partea conducatorilor unor mari institutii financiare, a fost de vina, si de unde orbirea a venit din dorinta de profit, din mirajul că acesta poate fi generat fara risc si aproape fara capital. Fapt este ca iluziile s-au transformat in profituri si dividende suculente, iar calitatea reala a creditelor de unde a pornit bulgarele de zapada s-a deteriorat tot mai mult, pe masura ce sloganul “you have a home, you have a loan” (“ai o casa, ai un credit” – n.r.) a patruns tot mai mult in societate, indemnandu-i pe tot mai multi sa se imprumute ieftin, pe seama valorii, umflate si ea, a locuintelor, indiferent de capacitatea de a restitui imprumuturile respective”, a spus Isarescu.
Mai multe despre conferinta sustinuta de Mugur Isarescu la Cluj, pe www.clujeanul.ro.