Prima de risc a României, reflectată de CDS-ul cu 300 de puncte de bază peste cel al țărilor europene performante, reflectă incoerența politicilor economice și a mesajului transmis în exterior, pentru că fundamentele nu justifică ecartul, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, citat de Mediafax.
“CDS în România reflectă o coerență scăzută, ca să nu zic altfel, dacă nu în politici, măcar în mesajul pe care-l transmitem în exterior. Plătim cu toții și căutăm vinovați în alte locuri decât ar trebui (..) Cum putem să vorbim de coerență dacă discursul public vorbește acum de reducerea TVA ca o soluție de ieșire din criză. Suntem total incoerenți dacă după trei luni de la majorarea TVA venim cu acest mesaj”, a spus Isărescu, la seminarul “România, încotro? Cum să redăm încrederea?
Guvernatorul BNR a continuat arătând că România a fost obligată să crească TVA de la 19% la 24% pentru a putea restrânge deficitul bugetar, iar această măsură a afectat semnificativ conduita politicii monetare.
“Prin forța lucrurilor, țara asta a trebuit să majoreze TVA de la 19 la 24%. Ne-a înterupt nouă, BNR, un întreg ciclu de reducere a dobânzii și nu este o chestie de joacă, să ai o anumită ținută în politica monetară și să fii întrerupt brutal, și chiar să existe riscul întoarcerii”, a afirmat Isărescu. Citiți mai multe despre declarațiile guvernatorului BNR pe www.mediafax.ro.