BNR
a menținut ieri dobânda de politică monetară la 6,25% pe an,
întrerupând șirul de patru reduceri consecutive consemnate de la
începutul anului, arătând astfel că preferă să aștepte să vadă care
va fi efectul majorării TVA asupra prețurilor înainte de a trece la
mișcarea următoare. BNR afirmă ca va monitoriza cu “vigilență”
evoluția economiei și mediului internațional, dar atenționează că
nu poate combate creșterea prețurilor pe termen scurt,
concentrându-și eforturile pentru temperarea inflației pe termen
mediu. În ultimele zile BNR s-a dovedit însă mult mai permisivă
decât de obicei față de presiunile de depreciere a leului, chiar
dacă creșterea cursului alimentează și mai mult creșterea
prețurilor, optând în schimb să mențină stabile dobânzile pe piața
monetară. “Probabilitatea unei creșteri a dobânzii de politică
monetară până la sfârșitul anului nu poate fi exclusă, însă cred că
o astfel de decizie va fi cântărită cu atenție”, consideră Florian
Libocor, economistul-șef al BRD. Creșterea TVA ar putea să urce
inflația până la 6%-8% la sfârșitul anului, de la 4,4% în prezent,
potrivit prognozelor analiștilor, care consideră că lipsa cererii
de consum va atenua presiunile de creștere a prețurilor. BNR arată
că deciziile de ieri vizează revitalizarea “pe termen mai
îndelungat” a creditării sectorului privat, în condițiile în care
deocamdată economia rămâne în recesiune.
Eveniment
Isărescu trebuie să jongleze cu inflația, cursul și dobânzile
BNR a menținut ieri dobânda de politică monetară la 6,25% pe an, întrerupând șirul de patru reduceri consecutive consemnate de la începutul anului, arătând astfel că preferă să aștepte să vadă care va fi efectul majorării TVA asupra prețurilor înainte de a trece la mișcarea următoare.