Premierul Adrian Nastase a afirmat ca este multumit de modul in care s-a desfasurat in ultimile sase luni relatia de colaborare dintre Guvern si Banca Nationala.

“Banca Nationala s-a purtat corect cu Guvernul, atat in ceea ce priveste negocierile cu Fondul Monetar International, cat si sub aspectul sustinerii generale”, a spus Nastase.

Premierul a facut aceste precizari ca raspuns la nemultumirile unora dintre reprezentantii Consiliului Economic si Social fata de activitatea BNR.

Acestia au reclamat faptul ca, prin politica de restrangere a masei monetare practicata in aceasta perioada, BNR a determinat decapitalizarea intreprinderilor romanesti de stat si private.

aeful Executivului a aratat insa ca acest proces de decapitalizare va continua in cazul in care nu vor fi identificate modalitatile concrete de reducere a inflatiei.

Imediat dupa preluarea puterii, la sfarsitul anului trecut, premierul Adrian Nastase si-a exprimat rezerve fata de mentinerea lui Mugur Isarescu in functia de guvernator al BNR.

Isarescu tocmai predase functia de premier lui Adrian Nastase. Actualul premier a spus atunci ca la conducerea BNR trebuie sa fie o persoana apropiata de partidul de guvernamant pentru ca este o institutie importanta care trebuie sa sustina politicile economice ale guvernului.

De asemenea, se lua in discutie posibilitatea schimbarii actualului Consiliu de Administratie al Bancii care a fost numit de fosta guvernare.