Băncile pot apela la avocați externi fără să notifice banca centrală doar în cazuri punctuale de asistență juridică, cum sunt procesele deschise de grupurile de clienți nemulțumiți de anumite clauze din contractele de credit, dar sunt obligate să anunțe reglementatorul atunci când angajează case de avocatură pentru a le reprezenta în toate litigiile juridice, afirmă reprezentanții BNR.
“Nu este considerată externalizare a activității dacă respectivul contract de asistență este încheiat pentru un singur caz și nu un contract-cadru prin care casa de avocatură să reprezinte banca în toate procesele în care este implicată”, a declarat pentru ZF Mugur Șteț, purtătorul de cuvânt al BNR.
Precizarea băncii centrale vine în contextul în care casa de avocatură Piperea și Asociații, care reprezintă un grup de clienți nemulțumiți care au intentat un proces BCR, a invocat în instanță nulitatea contractului de asistență juridică încheiat de bancă cu Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), casa de avocatură care reprezintă BCR în acest proces.
Avocații clienților nemulțumiți susțin că acordul încheiat de BCR cu NNDKP intră sub incidența unui regulament al BNR care interzice băncilor să externalizeze activitățile semnificative fără notificarea prealabilă a reglementatorului, notificare care trebuie efectuată cu două luni înainte de data preconizată pentru externalizarea respectivei activități.
Cheia în acest caz este expresia “activitate semnificativă”. Este acțiune semnificativă un proces care poate aduce minusuri de sute de milioane de euro, așa cum a spus BCR că se teme, sau este un simplu litigiu?
Banca Națională s-a referit la faptul că în general asistența juridică acordată pentru un singur proces nu reprezintă externalizarea unei activități semnificative, dar nu a avut în vedere această situație particulară.
BCR susține că reprezentarea juridică nu este o activitate de bază și nu poate intra sub incidența reglementărilor băncii centrale. “Regulamentul respectiv nu consideră serviciile legale ca fiind activitate semnificativă, neintrând, deci, sub incidența procedurilor de notificare invocate de casa de avocatură.”
Conflictele dintre clienții nemulțumiți și băncile lor au izbucnit anul trecut odată cu implementarea cunoscutei Ordonanțe 50/2010 privind transparentizarea condițiilor de cost la creditele pentru populație.
Bancherii, obligați să lege costul creditelor de un indicator transparent și nu de un indicator intern de referință, au crescut marjele de dobândă prevăzute în contractele inițiale pentru a menține neschimbat costul total al împrumuturilor, în timp ce o parte din clienți au văzut ordonanța ca pe o oportunitate de a obține o reducere a ratelor lunare.