Firma Foraj Sonde Craiova (FOSB), controlată de oamenii de afaceri Marius Cristescu și Emil Cristescu, a fost raportată pe bursă cu achiziția unui pachet de 12,3 mil. de titluri ale firmei de foraj și construcții Dafora Mediaș (DAFR), reprezentând 1,26% din capitalul societății.

Tranzacția s-a derulat la un preț de 0,0673 lei/unitate și s-a ridicat la 828.000 de lei (circa 192.500 de euro). După aceste tranzacții, frații Cristescu au ajuns să controleze 8,3% din Dafora Mediaș.

Foraj Sonde Craiova a intrat în acționariatul Dafora în perioda minimelor bursei, când au cumpărat de pe piață un pachet de 5,26% din capitalul firmei de foraj.

Un an mai târziu acțiunile Dafora și-au triplat valoarea de piață.

Anul acesta acțiunile Dafora au înregistrat din nou un declin puternic, pierzând aproape jumătate din valoare de la începutul acestui an.

Astăzi, titlurile Dafora câștigau 1,8% și se tranzacționau la un preț de 0,0672 lei/unitate.