Israelul a dinamitat discutiile privind procesul de pace in Orientul Mijlociu, dupa ce a lansat ieri un violent atac cu rachete asupra unei cladiri in care se aflau cateva zeci de refugiati libanezi. Peste 50 de persoane, dintre care aproape jumatate copii, au fost ucisi in raidul asupra satului Cana, in sudul Libanului.
Oficialii libanezi au reactionat dur la atacul israelian, refuzand sa se intalneasca, la Beirut, cu secretarul de stat american, Condoleeza Rice, care urma sa le prezinte planul de pace pe termen lung negociat de presedintele american George W. Bush si premierul britanic Tony Blair, la sfarsitul saptamanii trecute. Conform planului, violentele trebuie oprite, refugiatii sa se intoarca acasa, iar guvernul sa capete independenta.
Premierul libanez, Fouad Siniora, a cerut incetarea imediata a focului si intrunirea de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU. Siniora a anuntat ca nu se mai intalneste cu Rice pana ce atacurile aeriene asupra Libanului nu se vor opri.
“In aceasta dimineata trista nu este loc de niciun fel de discutii, ci doar de un acord de incetare a focului imediat si neconditionat”, a spus premierul libanez.
Majoritatea liderilor occidentali, printre care si Papa Benedict al XVI-lea, au vorbit ieri despre incetarea imediata a focului, insa premierul israelian Ehud Olmert a spus ca nu va opri atacurile. Aflata la Ierusalim, Rice a declarat ca o incetare a focului se afla mai mult ca niciodata pe ordinea de zi, dupa ce s-a declarat “profund indurerata de pierderea teribila de vieti nevinovate” in urma raidului israelian asupra satului Cana. Ea a spus ca a venit vremea pentru o incetare a focului in razboiul dintre Israel si militiile Hez-bollah. Insa Israelul mai are nevoie de zece pana la 15 zile pentru a-si continua ofensiva impotriva militiilor Hezbollah din Liban, a spus premierul israelian Ehud Olmert intr-o intalnire cu Rice.
Israelul nu se grabeste sa incheie un acord de pace inainte de a opri atacurile militiilor Hezbollah si de a dezarma organizatia, a mai spus Olmert.
Reprezentantii fortelor armate israeliene au evitat sa-si asume raspun-derea pentru numarul mare de victime, explicand ca atacul a fost lansat asupra acestui sat, deoarece militiile Hezbollah au lansat de acolo in repetate randuri atacuri cu racheta asupra Iraselului. “Am vizat lansatoarele de racheta. Hezbollah este responsabila pentru faptul ca acest sat a devenit zona de razboi”, a declarat un purtator de cuvant al armatei israeliene. Pe de alta parte, seful Statului Major a declarat ca armata nu a stiut ca intr-una dintre cladirile bombardate se ascundeau atat de multi civili. O ancheta va fi demarata de catre Ministerul Apararii in acest caz.
Vestea privind bombardarea civililor din Cana a provocat reactii violente in randul civililor din Liban. Sute de libanezi au atacat sediul reprezentantei ONU la Beirut, dupa ce au aflat de atacul din satul Cana. Manifestantii au lansat pietre inspre fatada din sticla si au distrus usile de acces ale cladirii situate in centrul Beirutului, furiosi ca reprezentantii Natiunilor Unite nu au reusit sa convinga Israelul sa inceteze focul. Protestatarii au intrat in holul cladirii si au incendiat steagurile ONU. Un functionar ONU, contactat telefonic de agentia France Presse, a declarat ca personalul s-a refugiat in subsolul imobilului.
Gruparea siita Hezbollah a promis “pedepsirea” Israelului pentru “masacru”, in timp ce gruparea Hamas, aflata la putere in Palestina, a anuntat ca va raspunde dur la actiunile armatei israe-liene, inclusiv prin atacuri sinucigase, in “inima Israelului”. Presedintele palesti-nian, Mahmoud Abbas, a acuzat Israe-lul de “crima” si a cerut Natiunilor Uni-te sa impuna o incetare imediata a focului.
Kofi Annan, secretarul general al ONU, urmeaza se se intalneasca astazi cu reprezentanti ai tarilor care sunt de acord sa participe cu trupe la alcatuirea fortei multinationale, insa nici o decizie nu va fi luata inainte de adoptarea unei rezolutii in acest sens de catre Consiliul de Securitate al ONU.
Politică externă
Israelul a dat peste cap misiunea de pace a Condoleezzei Rice
Israelul a dat peste cap misiunea de pace a Condoleezzei Rice