“Cu buzunarul plin de bani, ești înțelept, frumos și mai și cânți bine”, spune un vechi proverb evreiesc. Este, poate, una din cele mai sugestive înfățișări ale importanței acordate banului, importanță care se reflectă în lunga sa evoluție.
De la troc la sterling – o călătorie în timp pe buzunarul altora
Practic, istoria banilor se confundă cu istoria oamenirii, cele două entități fiind greu de separat. Acest lucru este confirmat chiar de o personalitate a lumii moderne a banilor, Alan Greenspan, fostul președinte al Rezervei Federale al Statelor Unite. “Ieri i-am spus unui amic cam cheltuitor că trebuie să vorbesc despre istoria banilor. «Înțeleg istoria banilor. De îndată ce am câțiva, repede devin istorie», a răspuns acesta. Din fericire, nu toată lumea este ca prietenul meu”, declara, în 2002, Alan Greenspan.
Din fericire, pentru ca prietenul lui Greenspan să poată face astăzi istorie, cineva, în zorii omenirii, s-a gândit să modifice greoiul sistem al schimburilor comerciale bazat pe troc. Sarea, condimentele, ceaiul, vitele sau grânele au fost primii “bani” ai omenirii, din păcate greu de mânuit și perisabili. Între anii 3000 și 2000 înainte de Hristos, în Mesopotamia, s-au pus bazele sistemului bancar de astăzi, templele și palatele dovedindu-se locuri sigure pentru depozitarea bunurilor, produse agricole și materiale prețioase. Câteva sute de ani mai târziu, în Babilon, Codul lui Hamurapi legifera activitățile bancare.
Ceva mai la est, în China, cu circa 1200 de ani înainte de Hristos, pentru schimburile comerciale erau folosite cochilii de scoici; în timp, scoiclte s-au dovedit extrem de rezistente pe piețele monetare, în unele zone din Africa fiind folosite până la jumătatea secolului XX.
Încă din zorii tranzacțiilor, banii au avut și adversari: o legendă greacă spune că legislatorul Solon (638-558 î.Hr.) ar fi bătut monede cât roata carului, pentru a-i dezvăța pe cetățeni de acumularea excesivă a acestora.
Alte monede ciudate? Monedele de piatră de pe insula Yap din arhipelagul Carolinelor, Pacific: acestea erau găurite la mijloc și puteau fi transportate – înșirate pe o prăjină – de doi oameni. Cercetătorii nu precizează cum erau cărate monedele cu valoare maximă, care aveau 3,5 metri în diametru și cântăreau până la cinci tone. Un amănunt: insula Yap nu are cariere de piatră, materia primă pentru bani fiind adusă aici cu plutele, de la distanțe impresionante. Banii erau ținuți în fața casei, ca semn al averii. Un purcel costa o monedă de jumătate de metru, iar o nevastă – una de 1,3 metri.
Alte forme neobișnuite de bani sunt colții de câine, folosiți în insulele Solomon din Pacific; brățările, folosite în Coasta de Fildeș; clopoțeii de bronz (Zimbabwe) sau cuțitele (China).
Cine ar fi putut să semnaleze apariția monedelor metalice, apropiate de forma modernă, dacă nu Herodot, părintele istoriei? El critica spiritul mercantil al locuitorilor Lidiei, colonie grecească din Asia mică: aceștia nu numai că nu s-au mulțumit să bată monedă, dar au și inventat magazinele. Primele monede au apărut în 640-630 î.Hr., fiind fabricate din electrum (un aliaj din aur colectat din râurile actualei Anatolii și din argint, combinate în proporții egale). Apariția monedei, repede adoptată în varii forme de restul civilizației antice, a dus la apariția primului bancher. Acesta a fost Pithius, care, la începutul celui de-al cincilea secol î.e.n., opera în Asia Mică.
Tot din acea perioadă, monedele și-au făcut apariția în China, având formă rotundă și fiind realizate din metal; nu încorporau o valoare foarte mare și s-au dovedit incomode în tranzacții costisitoare, spune Glyn Davis în lucrarea sa “Istoria banilor”.
Cetățile grecești Atena și Corint au început să bată monedă proprie în 575-570 î.Hr., iar un sfert de veac mai târziu, legendarul rege Cressus s-a apucat să producă, în Lidia, monede de aur și argint. Capturat de persani, Cressus a deschis drum primilor bani spre Persia.
Apariția monedelor duce inevitabil la ceea ce, peste secole, în presa financiară se va numi “success stories”; prima astfel de poveste a fost cea a sclavului atenian Pasion, care în anii 394-371 î.Hr., a devenit cel mai înstărit și faimos bancher grec, recâștigându-și, totodată, libertatea.
În timp ce Pasion își dezvoltă… pasiunea pentru bani, pe alte meleaguri, la Roma, gâștele se dovedeau paznici vigilenți al Capitoliului (unde se păstrau rezervele monetare ale cetății). Preveniți de gâște asupra atacurilor galilor, romanii i-au mulțumit zeiței Moneta, din al cărei nume derivă cuvântul money.
Mânuirea banilor se dezvoltă: în Grecia, cu 335 de ani înainte de Hristos, dobânda practicată pentru activități cuminți, ca de pildă morăritul, era de 10%, în timp ce pentru activități care implicau riscuri sporite, bunăoară transportul naval, o dobândă de 30% era cu totul normală.
Alexandru cel Mare poate trece drept unul dintre primii mari cheltuitori ai lumii: întreținerea uriașei sale armate costa o jumătate de tonă de argint pe zi. Dar cuceririle și prăzile sale bogate au stimulat schimburile comerciale; drept urmare, Alexandru a simplificat cursul de schimb, fixând o rată de schimb de 10 monezi de argint pentru una de aur.
Pe măsura trecerii timpului, sistemul financiar mondial – pentru că putem vorbi deja despre așa ceva – se dezvoltă: egiptenii pun bazele unui sistem bursier, romanii de confruntă, în timpul celui de-al doilea Război Punic (dintre Roma și Cartagina), cu inflația generată de enorma cerere de bani necesari pentru plata trupelor, în vreme ce insula grecească Delos devine un important centru bancar. Spiritul novator chinez se manifestă și el: apar banii din piele (de cerb), cu o valoare de 40.000 de monede de bază.
Romanii au reacționat cu o relativă întârziere la baterea de monede, dar au adoptat ca materii prime, pe lângă aur și argint, metale mai puțin prețioase, cum ar fi arama. Împăratul Octavian August (33 î.Hr. – 14 d.Hr.) a reformat atât sistemul monetar, cât și pe cel al taxelor, impozitând tranzacțiile comerciale, deținerea de terenuri și câștigurile.
În toată această perioadă, la greci, cele mai folosite unități monetare erau halcousul (confecționat din aramă, el echivala cu o treime de obol), obolul (o șesime de drahmă), drahma (din argint), staterul (din aur, echivalent cu patru drahme) și talantul (600 de drahme). Romanii foloseau libra și uncia, ambele din aramă, denarii din argint și aureus-ii din aur.
Alungarea cămătarilor din templul Ierusalimului de către Iisus nu a fost decât un episod minor al dezvoltării sistemul monetar, cu bunele și relele sale: în anul 250 d. Hr., conținutul în argint al monedelor romane a scăzut la 40%, iar în 270 d. Hr. la doar 4% – consecințe ale inflației accelerate. Aurelian (214-275 d.Hr.) a încercat să contracareze acest flagel printr-o emisiune de noi monede de aur pur, cărora le-a ridicat valoarea de două ori și jumătate. O inițiativă fără prea mare succes, pentru că inflația a rămas o problemă și pentru Dioclețian (240-311 d.Hr.). Acesta a fost învins de forțele pieței, chiar dacă a instituit controlul prețurilor și al dobânzilor, motiv pentru care, în cele din urmă, a abdicat. Pe de altă parte, însă, tot Dioclețian a introdus de această dată cu succes, primul sistem de buget anual.
Inflația nu s-a lăsat învinsă nici de trecerea la creștinism a Imperiului Roman, deși, cu această ocazie, împăratul Constantin cel Mare (272-337 d.Hr.) a confiscat enormele comori acumulate în templele “păgâne”. Mai trebuie remarcat și faptul că în anul 306, împăratul Constantin a emis o monedă de aur, solidus, care a fost produsă ulterior, fără a i se schimba greutatea sau puritatea, vreme de 700 de ani.
O măsură a inflației acelor timpuri este evoluția valorii aurului: în anul 307 d.Hr., prețul era dublu față de cel stabilit de Dioclețian cu șase ani mai devreme, iar în 324, urcase de șase ori. Ceva mai târziu, în Egipt, o măsură de aur care valora 300.000 de denari a ajuns să coste 2.120.000.000 de denari. Invaziile barbare au frânat evoluțiile monetare, activitățile bancare au fost abandonate, iar monedele emise de episcopul Mellitus la Londra (secolul VII) au fost folosite mai mult ca bijuterii decât pentru scopuri comerciale.
Citiți mai multe despre istoria banilor pe www.descopera.ro