Adrian Cioroianu

Nu putem evada din istoria noastră

Cea mai frumoasă poveste

Vol. II

Curtea Veche Publishing

„În toamna anului 2013, când a apărut primul volum al acestor povestiri adevărate (Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevă­ruri simple despre istoria românilor, Curtea Veche Publishing), nu puteam bănui orizontul de așteptare pe care acea carte avea să-1 întâlnească. De altfel, totul avea legătură cu serialul 5 minute de istorie, al cărui ecou a fost mult peste așteptările mele. La ora la care scriu această prefață, serialul – care a avut în total 167 de episoade (101 în prima serie, 65 în cea de-a doua, plus un episod care nu s-a filmat niciodată… o să spun mai jos de ce) – încă rulează la Televiziunea Română, ele se regăsesc integral și cu acces liber pe platforma de internet TVR+, iar cele mai multe episoade, dacă nu toate, au fost descărcate deja, de diverse persoane, pe YouTube (ceea ce nu a fost în intenția noastră…).

Acest volum strânge, așadar, restul scenariilor acestui serial, cele care nu au fost publicate în primul volum, Cea mai frumoasă poveste…(…)

Cred că noi trebuie să ne împăcăm cu Istoria noastră. Să o privim fără încrâncenare și fără frunți încruntate, să o judecăm fără jigniri la adresa noastră sau a vecinilor. Să încercăm să învățăm ceva folositor din Istorie. Desigur, aceasta nu înseamnă să uităm sau să trecem cu vederea ceea ce am greșit noi față de noi, noi față de alții sau alții față de noi. Vreau doar să spun că, orice am face, noi nu vom putea evada din trecutul nostru. Orice am spune, nu-1 putem schimba. Ce a fost a fost – doar că depinde de noi să spunem ce și de ce a fost. Nu putem face negru din alb sau roz din negru – cu atât mai mult cu cât Istoria e mai rar un joc în alb-negru și mult mai des o infinitate de nuanțe intermediare între aceste extreme. Trecutul, așa cum se așterne în spatele nostru, cu bune și rele, trebuie asumat, judecat decent, predat elevilor și studenților, scris pe limba academicienilor, dar și „tradus” pe înțelesul cât mai multor semeni, dintre care nu toți au studii înalte – dar aceasta nu-i face să nu fie interesați de Istorie (și sunt mai mereu în pericol să cadă în capcana a tot felul de senzaționa-lisme și manipulări pseudoistorice, care există la tot pasul).

Noi nu vom putea evada și nici nu trebuie să evadăm din trecutul nostru. El nu este cu nimic excepțional în raport cu trecutul altor popoare – nici în bine, nici în rău. Ca și po­poarele cu care preferă să se compare – francezii, germanii, rușii sau cei din vecinătate, ungurii, polonezii etc. –, româ­nii au avut eroi și trădători, victorii și înfrângeri, momente de fală sau momente de jenă. Aceia dintre români care se jenează cu istoria țării lor fie nu cunosc acea istorie, fie au o impresie falsă despre istoria altora, fie ambele la un loc.”