Maria Pilar Queralt del Hierro – Regine din umbră. Amante și curtezane care au schimbat istoria. Editura Corint. Traducere din limba spaniolă de Otilia Spânu. Prefață de Diana Mandache
Dacă vreți să citiți altfel istoria, deschideți această carte a istoricului și scriitoarei spaniole care s-a specializat în studiul personajelor feminine din istorie. O carte foarte bine documentată, surprinzând atmosfera în care au trăit protagoniștii (protagonistele), cu un evantai de povești secrete ale unor monarhi care și-au lăsat amprenta asupra istoriei.
„Istoria atestă că de cele mai multe ori căsătoriile regale au fost rezultatul intereselor politice. De fapt, căsătoria din dragoste, rod al culturii romantice, care preamărește simțurile și încurajează pasiunile, nu se întâlnește, până în secolul al XlX-lea, la nicio clasă socială. A fost favorizată de o mentalitate care a apărut de-a lungul secolului al XVIII-lea, când au început să se ridice voci în favoarea considerării femeii drept o persoană cu drepturi depline, și nu o proprietate a tatălui, a fraților sau a soțului ei. Astfel, femei precum Mary Wollstonecraft (1759-1797) sau Olympe de Gouges (1748-1793), pioniere ale feminismului, au cerut libertatea de a se căsători, chiar împotriva intereselor familiale – una dintre cele
mai urgente revendicări ale reprezentantelor sexului feminin. De fapt, până
atunci, atât pentru familiile marii nobiiimi cât și pentru burghezie sau chiar
peniru clasele populare, femeile nu erau decât simple monede de schimb care,
printr-o căsătorie convenabilă, permiteau acumularea de titluri, extinderea
posesiunilor sau îmbunătățirea situației economice a familiei.
Evident, când asemenea uzanțe priveau monarhiile, infantele și prințesele deveneau pecetea care consfințea un pact în scopuri strategice ori politice. Legătura de sânge făcea de neconceput posibilitatea unor noi confruntări între respectivele regate și chiar cei implicați acceptau de bunăvoie asemenea căsătorii, având convingerea că era de datoria lor să le încheie. Poate că de aceea relațiile extraconjugale ale monarhilor au fost întotdeauna privite cu o anumită indulgență. Nu la fel se prezenta situația in cazul suveranelor consoarte, de vreme ce asta ar fi putut implica ascensiunea la tron a unui bastard. De aceea, în cazul în care exista un chevalier servant, așa cum impunea moda la Versailles-ul Mariei Antoaneta, este de presupus că relația cu regina se sfârșea la ușa alcovului regal.
Este curios de observat cum situația capătă diferite nuanțe pe măsura trecerii secolelor. Astfel, încă din Renaștere, amantele și curtezanele obișnuiau să fie femei culte și rafinate, întrecându-le în general pe soții, pentru că lor li se cerea să poată fi pe placul bărbaților atât în conversații și în viața socială, cât și în pat, în vreme ce pentru a fi o soție bună era de ajuns să fii fertilă și o excelentă diriguitoare a căminului conjugal. La asta s-a adăugat, începând din secolul al XIX-!ea, puritanismul victorian, comun în toată Europa, care le-a impus bărbaților de bine „respectul” față de soțiile și mamele copiilor lor, în timp ce amantelor li se rezerva satisfacerea pasiunilor și li se permiteau plăceri mai mult sau mai puțin obscure. Cert este că, în majoritatea cazurilor, îndureratele consoarte acceptau cu dragă inimă un asemenea aranjament.
(…)
Începând cu Evul Mediu, existența amantelor regale a fost considerată oarecum firească, cu condiția ca aceste relații să se mențină departe de sfera politică. Desigur, au existat suverane geloase și răzbunătoare ca Maria a Portugaliei (1313-1357) sau Caterina de Medici (1519-1589), dar altele ca Maria Leszczynska (1703-1768), soția lui Ludovic al XV-lea al Franței, au tolerat fără probleme prezența amantelor și a favoritelor – în ultimul caz, doamna de Pompadour (1721-1764). Cazul francez este unul particular. La maitresse-en-titre sau amanta oficială a regelui avea alocație bănească, apartamente proprii în același palat și un loc de seamă la ceremoniile de la Curte. Mai mult, chiar și fără astfel de beneficii, în majoritatea Curților europene s-au înregistrat cazuri în care fiii bastarzi ai monarhului au ajuns să ocupe posturi de vază. Se cuvine să-i menționăm pe Ioan al Austriei (cea. 1545-1578), fiul natural și recunoscut al lui Carol I al Spaniei (1500-1558), sau pe loan cel Tânăr al Austriei (1629-1679), născut din relația lui Filip al IV-lea al Spaniei (1605-1665) cu o actriță, Maria Ines Calderon, cunoscută ca „La Calderona” (1611-1646).
Este evident că, odată cu trecerea secolelor, circumstanțele s-au schimbat. E de ajuns să ne gândim la reacția Dianei de Wales (1961-1997) față de relația publică a soțului ei, prințul Charles (n. 1946) cu Camilla Parker Bowles (n. 1947). O poveste cu final fericit pentru îndrăgostiți, dar dezaprobată de opinia publică atunci când a ieșit la lumină și a dus la unul dintre primele divorțuri din rândul monarhiilor europene. În orice caz, cert este că femeia regelui nu este întotdeauna regina. Cel puțin asta dovedesc poveștile de dragoste – doar câteva dintr-o listă ce ar putea să se întindă mult mai mult – care sunt înfățișate în paginile ce urmează.”
Iar ce urmează este cu adevărat de interes pentru orice cititor, istoriile unor amante „regine din umbră” care au sfidat secolele: Leonor de Guzmán, „regina” Castiliei,
Leonor Teles de Meneses, doamna blestemată a Portugaliei, Agnès Sorel, Dame de Beauté, Germanie de Foix, pasiunea interzisa a împăratului, Veronica Franco, „curtezana onestă”, Diane de Poitiers, farmecul maturității , Anne Boleyn, legenda regelui Barbă Albastră, Isabel de Osorio, păcatul regelui Prudent , Madame de Montespan, regina otrăvurilor, Madame de Pompadour, femeia de porțelan, Madame du Barry, ultima favorită, Dorothea Jordan, iubirea imposibilă a lui William al IV-lea al Angliei, Maria Waiewska, amanta poloneză a lui Napoleon,
Marchiza de Santos, Tilila a bela, Lola Montez, pierzania regelui Bavariei, Elena Sanz, pasiunea secretă a lui Alfonso al Xll-lea, Katia Dolgorukova, iubirea țarului,
Katharina Schratt, buna prietenă a împăratului Austriei, Madame Lupescu, Camilla Parker, iubirea ascunsă a prințului de Wales.