Ion Bulei – Breve Histoire de la Roumanie, second edition, version francaise de Ileana Cantuniari; A short history of Romania, third edition, translated by Liviu Radu; Kurze Geschichte Rumaniens, aus dem rumanischen von Michael Burger, Hans Liebhardt, Ileana Sgarbură, Rose Vsiliu-Feltes, Cristina Sava, Dan-Șerban Sava. Editura Meronia
Foarte căutată în toate limbile în care există, „Scurta istorie a românilor” semnată de profesorul Ion Bulei, care a ajuns în românește la a cincea ediție, reapare acum în trei traduceri deodată, motiv pentru care o prezentăm din nou cititorilor noștri – este vorba de versiunile în franceză, engleză și germană. Traducerile respectă întocmai ultima ediție românească, rtevăzută și adaugită. Ne face plăcere să reproducem precizările autorului:
„Țara românilor nu aparține nici Europei Centrale, nici Balcanilor, nici necuprinsului slav de la Răsărit. E la încrucișarea lor și e câte ceva din toate acestea. E, în același timp, balcanică, răsăriteană, central-europeană, fără a aparține hotărât nici uneia din aceste diviziuni. Istoria ei este și ea o istorie de frontiere: la extremitatea Imperiului Roman, a Imperiului Bizantin, la marginea expansiunii otomane, ruse sau, mai târziu, apusene. O situație de frontieră care, pe de o parte, a creat o stare de izolare a acestui spațiu, de marginalizare, iar pe de alta, păstrarea unor valori autohtone tradiționale mult dincolo în timpurile moderne. Situația în care s-a găsit acest spațiu a determinat o asimilare de influențe diferențiată în funcție de regiuni sau de epoci, dar totdeauna prezentă. O neîncetată circulație de oameni și valori, proprie teritoriilor deschise. Ca și Europa din care face parte, România este o sinteză a diversităților, care, din cauza instabilității permanente, n-au avut vremea necesară de-a se topi și redefini. Pe de altă parte, a existat totdeauna în acest spațiu o măsură care a împiedicat excesul și a provocat o rezistență. Autohtonismul a fost cel care a hrănit această rezistență. De aici provine originalitatea acestui spațiu, solicitat din toate părțile, încărcat de toate tentațiile și totuși menținându-se ca o unitate în mijlocul diversităților. Pentru occidental spațiul românesc e un fel de prim cerc al alterității. Un spațiu integrat civilizației europene, dar insuficient pentru a fi considerat întru totul european, un spațiu de margine, amalgam de viață citadină modernă și de primitivism rustic. Scriitorul francez Paul Morand observa, nu fără amuzament, în 1935, circulând prin București și mașini Ford, și căruțe trase de boi! O lume a relativului, unde intelectualul francez sesiza indulgență, adaptabilitate, optimism, un fel de nepăsare istorică, unde nimic nu era luat cu adevărat în serios, pentru că nimic nu merita să fie luat.și toate acestea într-un loc în care natura e frumoasă, locurile sunt pitorești, oamenii – ospitalieri, arta – originală, ca și cântecele populare! Un spațiu de contraste. Istoria românilor e o nevoie permanentă de interiorizare, de îndreptare „spre sine”. O dorință aproape niciodată împlinită.și atunci când pare că s-a împlinit, ca în anii interbelici, e o trăire sub teroare, sub „teroarea istoriei”, după expresia istoricului religiilor Mircea Eliade. E ca o obsesie. Istoria americană sau cea franceză au vocații universale, cea rusă e mesianică. A românilor e o căutare. Mereu își caută identitatea. Mereu încearcă să se definească. E „o dramă tăcută”, trăită de fiecare generație. În același timp, „istoria românilor este o istorie a contradicțiilor nerezolvate”, cum se exprima istoricul francez Catherine Durandin. O istorie în căutare de identitate, o cultură în căutare de destin propriu. Mai mult decât la alte popoare, stăruie în istoria românilor nelimpezimi pe care fiecare generație încearcă să le lămurească: despre români izvoarele scrise nu relatează decât târziu, în sec. IX; spațiul românesc e fragmentat politic lungi perioade de timp și provincii românești au fost și mai sunt revendicate, istoric, de vecini…
Autorul acestei cărți pleacă de la constatările de mai sus, de la care, de altfel, au plecat atâția alți predecesori și de la care vor mai pleca atâția alții.Și încearcă să fixeze niște certitudini. Cartea aceasta este pentru un cititor grăbit și a fost scrisă, așa, dintr-o răsuflare, pentru a fi publicată în engleză, germană, italiană, franceză, limbi în care a și apărut. Intenția a fost de a înmulți referințele cititorului străin despre români. Un cititor interesat de români doar ocazional. De aici, numărul restrâns de pagini. Doar o repede ochire. Unitatea de concepție a acestei scurte istorii rămâne un deziderat. Iar ca modalitate de realizare, cel mai adesea, autorul ei s-a pus în situația unui cetățean al Europei cu nivel mediu de cultură, care ar vrea să afle mai multe despre una dintre țările continentului. De aceea, cartea trimite mereu la conexiunile europene ale istoriei românilor. Faptele interne nu sunt, credem, vitregite. Sunt doar încadrate într-un context mai larg. Să luăm un exemplu: se știe că una dintre urmările directe ale mișcării lui Tudor Vladimirescu a fost îndepărtarea din Principate a domniilor fanariote. Dar acest fapt trebuie legat de revolta grecilor împotriva turcilor și de eliminarea grecilor – majoritatea fanarioților erau greci – din toate posturile deținute în administrația Imperiului Otoman. Nu sunt diminuate astfel cu nimic meritele revoltei române (care, de altfel, a și început înaintea celei grecești), se evidențiază doar contextul european în care s-a manifestat.
Ceea ce îi propunem cititorului este o probă de sinceritate.și singura noastră scuză la eventualele sale nemulțumiri este aceea că e foarte greu de scris sinteze.”