Așa cum am avut ocazia să ne convingem în cursul acestei rubrici, valorificarea experienței diplomatice prin diferite categorii de scrieri, de la memorii la articole și volume, a fost o constantă a acestui domeniu. Se poate spune că nu a existat un diplomat de valoare care să nu fi fost și autor, moștenirea sa concretizându-se, alături de rezultatele activității sale, și într-o bibliografie personală.
Această constatare este desigur valabilă și pentru diplomația românească, dar, din păcate, până în momentul de față nu există încă o bibliografie generală a sa, ceea ce vom încerca în cele ce urmează.
Memorialistica
… diplomatică românească are o reală tradiție, mai ales în perioada interbelică. A urmat, cu unele excepții, un hiatus în perioada 1947-1989, datorat cenzurii impuse de regimul comunist, ulterior tradiția fiind reluată în mod substanțial. Desigur, lucrările de memorialistică, dincolo de gradul lor inerent de subiectivism, își au importanța lor, ele punând la dispoziție informații adesea inedite, ca și interpretări semnificative ale celor care au avut ocazia să participe direct la desfășurarea unor evenimente care au orientat cursul politicii externe românești.
Bibliografie cronologică selectivă: Ion Brad, „Ambasador la Atena – Secvențele începutului” (2001); „Întâlniri de taină în Grecia” (2010); Petre Gigea Gorun, „Prin China milenară și misterioasă”; „Întâlniri memorabile” (2005); O. Popescu, „Diplomat pe 3 continente” (2007); I. Pătrașcu, „Peregrinările unui diplomat” (2008); Eminescu Dragomir, „Diplomație și politică. Note de jurnal” (2010); Vasile Dan, „Însemnările nonconformiste ale unui diplomat” (2010); S. Oancea – „Exercițiu de melancolie” (2010);
Sicu Macovei, „Papionul bine temperat”; Valeriu Tudor, „În misiune la Paris. Însemnările unui diplomat român” (2011); „Cinci decenii de diplomație. Despre relațiile româno-albaneze într-un dialog cu ambasadorul Gheorghe Micu” (2011); Neagu Udroiu, „Zăpezi din miazănoapte Ambasador în Finlanda și Estonia”, 2 vol., 2011; Lucian Petrescu, „Însemnările unui diplomat român pe toate continentele” (2013); I. Bar, „Brazilia inimii mele, istorie și modernitate”; Ion Avram, „Din memorialistica diplomatică recentă a României și lucrări economice-sociale personale” (2012).
Cercetare, teorie
Experiența dobândită în cursul misiunilor, ca și propria vocație și pregătire au făcut ca o serie de diplomați să elaboreze volume, tratate referitoare la problemele de bază, teoretice ale domeniului, ca și la unele spații, relații, evenimente majore care se înscriu, de cele mai multe ori, cu contribuții proprii, în istoriografia românească.
Bibliografie cronologică selectivă: N. Ecobescu, „Drept internațional public”, coautor (1993); I. Maxim, „Manual diplomatic” (1996); Alexandru Ghișa, „România și Ungaria la început de secol XX. Stabilirea relațiilor diplomatice (1918-1921)” (2002); I. Diaconu, „Tratat de drept internațional (3 vol.)” (2002); A. Preda, „Tratat de Drept internațional public” (2002); R.I. Budura, „Relațiile româno-chineze 1880-1974” (2005); I. Buzatu, „Istoria relațiilor româno-chineze din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre” (2005); Alexandru Niculescu, „Diplomație și destin” (2005); I. M. Porojan, „Obsesie și adevăr, diplomați români la Moscova” (2006); Aurel Turbăceanu, „Întâlnire cu trecutul. Din amintirile unui ambasador în Golf” (2006); George Aldescu Aldea, „Diplomați români. Japonia” (2008); C. Stanca, „La răscruce de vremuri” (2008); Aurel Preda Mătăsaru, „Tratat de relații internaționale moderne (1848-1947)” (2008); Aurel Turbăceanu, „Întâlnire cu trecutul; Arabii și relațiile româno-arabe”; George Apostoiu, „Neamul și Babilonia; Un Talleyrand pentru România” (2009); Andrei Capușan, „Diplomați români de elită. O istorie – incompletă – a diplomației române prin diplomați”, 2 vol. (2009); Ion M. Anghel, „Dreptul diplomatic și dreptul consular” (2011); Ion Scumpetu, „133 de ani de relații România-Japonia” (2013-2014); Nicoae Mareș, „Istorie, diplomație, cultură, artă. Eseuri” (2014); Ion Buzatu, „Istoria Chinei și a civilizației chineze; Istoria Hong Kong, Macao, Taiwan” (2014); D. Tâncu, „Dreptul mai presus de toate (Ubi societas ibi jus)” (2014); Constantin Vlad, „Istoria diplomației secolul XX” (2014).
În această sferă se înscrie și seria de volume editate de Asociația Ambasadorilor și Diplomaților de Carieră din România, „Pagini din diplomația României”, ultimul apărut 2012, precum și volumele apărute sub titlul „România. Supraviețuire și afirmare în anii Războiului Rece”, coordonator Nicolae Ecobescu, dintre care ultimul „Trei decenii de relații româno-americane: 1955- 1985” a apărut în 2015.
Rezultatele acestei activități editoriale au putut fi relevate în cadrul expoziției intitulate „Cartea diplomatului – Mândria de a fi român” (13-17 mai 2014), organizate de Asociația Ambasadorilor și Diplomaților de Carieră din România cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.
În acest cadru, se cere menționată contribuția unor istorici de valoare care au avut ocazia să îndeplinească misiuni diplomatice.
Ion Calafeteanu (n. 1940)
A absolvit Universitatea din București în 1964. Doctor în Istorie al acestei Universități în 1978 cu teza intitulată „Diplomația românească în sud-estul Europei, 1938-1941”.
Cercetător principal la Institutul de Studii Istorice și Social-Politice (1972-1990).
Profesor de Istorie Contemporană la Universitatea „Valahia” din Târgoviște din 1995 și la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București din 2000. A cercetat și conferențiat în Austria, Bulgaria, Franța, Israel, Italia, Rusia și SUA.
Membru al Asociației pentru Drept Internațional și Relații Internaționale, membru al Comisiei românești pentru Istoria celui de-al Doilea Război Mondial, membru al Comisiei de Istorie militară și membru al Clubului istoricilor „Nicolae Iorga”.
Diplomat la Ministerul Afacerilor Externe (1966-1969). Secretar al Misiunii române la O.N.U. (New York, 1990-1992). Director adjunct al „Accademia di Romania” la Roma (1996-1999).
A publicat peste 30 de cărți despre istoria relațiilor internaționale europene în secolul XX și despre politica externă românească, relațiile româno-ungare, istoria minorității evreiești din România, istoria politică a României în prima jumătate a secolului XX, istoria emigrației românești.
Bibliografie selectivă: „Diplomația românească în sud-estul Europei, 1938-1940”, în colaborare (1980); „România și Conferința de Pace de la Paris (1918-1920)”, în colaborare (1983); „Politica externă a României”, în colaborare (1986); „România în anii celui de-al doilea război mondial, în colaborare (1989); „Tezaurul României la Moscova” (1993); „Emigrarea populației evreiești din România în anii 1940-1944”, în colaborare (1993); „România la Organizația Națiunilor Unite” (1995); „Revizionismul ungar și România”, în colaborare (1995); „Exilul românesc. Erodarea speranței (1951-1975)”, în colaborare (2003); „Istoria politicii externe românești în date”, coordonator și autor (2003); „Scrisori către tovarășa Ana” (2005).
Ion Bulei (n. 1941)
În 1965 a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București, iar, în 1968, cursuri postuniversitare de Relații Internaționale. Doctor în istorie din 1976.
Redactor al Editurii Enciclopedice (1968-1969), Cercetător la Institutul de Studii Istorice și Social Politice (1971-1989).
Din 1992 este profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București. Între 1998 și 2003 a predat și la Universitatea „Ca’ Foscari” din Veneția (1998-2003). Șeful Catedrei de istorie a românilor (2004-2008). Conducător de lucrări de licență și de doctorat (din 1996). Director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române (2003-2011). Membru al Biroului „Association Internationale d’Histoire de l’Europe” (2010).
Laureat al diferitelor premii, între care Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române, 1990, al revistei „Magazin Istoric”, al Uniunii Scriitorilor. Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius din Constanța (2009).
Atașat cultural la Roma (1990-1993). Director al Institutului Român de Cultură de la Veneția (1997-2003).
Bibliografie selectivă:
„Arcul așteptării” (1981); „Atunci când veacul se năștea” (1990); „Sistemul politic al României moderne, partidul conservator”; „Partidele politice din România 1862-1994 – Enciclopedie” (1995); „Viața în vremea lui Carol I” (2005); „La Romania nella Grande Guerra, 1914-1918”; „Documenti diplomatici e militari italiani” (2006); „Conservatorismul – istorie și actualitate” (2010); „Românii în secolele XIX-XX. Europenizarea” (2011); „O istorie a românilor” (2012); „Breve histoire de la Roumanie” (2013); „Kurze Geschichte Rumaniens” (2013); „În vechiul regat” (2013).