Deși nu a fost un diplomat de carieră, Virgil Cândea (1927-2007) poate fi considerat pe drept cuvânt un „ambasador al culturii” românești. Această calitate de excepție a sa se sprijină pe deschiderile, punțile de legătură pe care le-a creat pentru cunoașterea și aprecierea spiritualității românești pe cele mai variate meridiane. În același timp, Virgil Cândea este de considerat un „descoperitor” de texte, dar și de argumente istorice pe care le-a pus în circulație în perspectivă universală.
Încă din perioada studiilor
…Virgil Cândea impresionează prin larga perspectivă a preocupărilor sale: este student, succesiv, la mai multe facultăți: Drept (1945-1949); Filozofie (1946-1950); Studii clasice (1950-1952) și Institutul Teologic Universitar (1951-1955). În 1970, devine doctor în filozofie cu teza „Filosofia lui Dimitrie Cantemir”.
O carieră impresionantă
Desfășoară Virgil Cândea mai ales în ceea ce privește deschiderea către cele mai variate domenii, instituțiile și organizațiile în care s-a afirmat fiind nu numai numeroase, dar și dintre cele mai importante pe plan intern și internațional: Biblioteca Academiei Române (de unde este concediat în 1961, nici el neputând rămâne în afara măsurilor arbitrare ale vremii…), director al Secretariatului Asociației Internaționale de Studii Sud-Est Europene (1963-1968); director științific al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale (1965-1968); cercetător principal la Institutul de Studii Sud-Est Europene din București (1968-1972); secretar al Asociației Culturale „România” (1972-1990).
Virgil Cândea a predat cursuri la prestigioase universități din țară și de peste hotare: Facultatea de Drept din București (1963-1966), Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” (1980-1982), Facultatea de Istorie (1990-1991) și Facultatea de Teologie (1963-1965) ale Universității din București; Institutul Universitar de Înalte Studii Internaționale și la Institutul Universitar de Studii Europene din Geneva (1967-1971), la Universitățile din Beirut (1982), Strasbourg (1983) și „La Sapienza” din Roma (1990).
De asemenea, Virgil Cândea face parte din conducerea unor importante instituții și organizații științifice: vicepreședinte al centrului Italo-Român de Studii Istorice Milano (1978); cercetător științific al Centrului Wilson din Washington din 1984; membru al Asociației Istoricilor Americani din 1984; membru al Centrului European de Cultură din Geneva din 1983; director al Universității Euro-Arabe din Roma (1990).
Ca rezultat al acestei activități, Virgil Cândea a fost decorat cu ordine și medalii ale diferitelor țări, dar, până la un moment dat, nu a primit distincții sau decorații românești.
Trebuie să recunoaștem că o asemenea carieră este de excepție nu numai în țară, ci și peste hotare…
Ca o recunoaștere a meritelor sale, Virgil Cândea a fost membru al Uniunii Scriitorilor din 1971 și membru al Academiei Române (abia în 1991!). A fost ales, în 1993, vice-președinte al acestui înalt for.
Un universalist
…a fost fără îndoială Virgil Cândea, preocupările sale acoperind zone importante nu numai ale istoriei românești, ci și ale altor spații.
Întreprinde investigații asupra istoriei ideilor și a culturilor sud-est europene, marcând contribuția unor personalități românești de seamă (stolnicul Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir). Este preocupat de definirea conceptului de umanism în cultura noastră medievală și de istoria culturii românești în context sud-est european și universal.
Problematica Transilvaniei s-a aflat și ea în mod firesc în preocupările lui Virgil Cândea, el fiind, alături de o altă personalitate a istoriografiei românești, Cornelia Bodea, autor al lucrării „Transilvania in the History of Romanians”.
Nici istoria diplomației românești nu a lipsit din preocupările lui Virgil Cândea, ca și cele legate de istoria umanismului românesc, mai ales în volumul cu frumosul titlu „Rațiunea dominantă”.
O întreagă bibliotecă
…poate fi alcătuită din volumele și lucrările publicate de Virgil Cândea de-a lungul anilor, în număr de trei sute.
Într-o selecție pot fi amintite o serie de lucrări consacrate istoriei culturii românești: „Nicolae Milescu și începuturile traducerilor umaniste în limba română” („Limbă și Literatură”, 1963); „Semnificația politică a unui act de cultură feudală („Biblia de la București 1688”), „Studii”, an. XVI, 1963); „Dimitrie Cantemir, Divanul. Ediție îngrijită și studiu introductiv de …” (1969); „Stolnicul între contemporani” (1971); „Rațiunea dominantă. Contribuții la istoria umanismului românesc” (1979).
Dar probabil una dintre cele mai importante contribuții ale lui Virgil Cândea a fost publicarea seriei de volume „Prezențe culturale românești. Mică enciclopedie de creații românești și de izvoare despre români în colecții din străinătate”, care acoperă atât țări europene, cât și Orientul Apropiat (1979, 1982, 1984, 1991, 2012).
Cine se va încumeta să continue această serie de volume cu competența de care a dat dovadă Virgil Cândea?
File noi ale istoriei românești
…a deschis Virgil Cândea prin identificarea și valorificarea peste hotare a unor izvoare și lucrări inedite care s-au adăugat, prin eforturile sale, Cronicii istoriei românești.
Câteva din „descoperirile” sale: manuscrisul original în limba latină a operei „Creșterea și descreșterea Imperiului Otoman“ de Dimitrie Cantemir; „Letopisetul Țării Românești“ (1291-1664) în versiunea arabă; lucrarea cu titlul „Pacea Înțeleptului și turbarea hulitei lumi“; prima traducere arabă a “Divanului“ lui Dimitrie Cantemir.
O altă moștenire a lui Virgil Cândea poate fi considerată valoroasa sa bibliotecă donată Bibliotecii Academiei, unde s-a înființat o sală ce-i poartă numele.
„Înțelept și bun”
O apreciere generală a lui Virgil Cândea – omul și cărturarul – aparține academicianului Dan Berindei: „Ne-am despărțit de un om deosebit, înțelept și bun. A răspândit în jurul său binele și înțelegerea. Erudiția sa a fost întregită prin pasiunea cunoașterii, studiului și cercetării, iar judecățile sale au rezistat și vor rezista vremurilor. Și-a slujit semenii și țara”.
Modest din fire, Virgil Cândea nu ezită să aducă o laudă spiritualității noastre:
„Păstrarea unei insule creștine într-o mare islamică se datorează sprijinului românesc”.