Vlad Mitric-Ciupe – Arhitecți în recluziune. Interviuri și documente. Editura Vremea. Prefață de Sorin Lavric

Vlad Mitric-Ciupe a absolvit Facultatea de Arhitectură în 2010. În 2013 a publicat la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului volumul „Arhitecți români și  detenția politică. 1944-1964. Între destin concentraționar și vocație profesională”  în care vorbește pe larg despre vexațiunile la care au fost supuși arhiecții români în timpul regimului comunist. Cartea de acum e un fel de continuare și cuprinde interviuri cu arhitecții Alexandru Botez, Octavian Florescu, Emanoil Mihăilescu, Nicolae Rădulescu, Vintilă Săvulescu, Ioan Spătaru, Alexandru Tătaru, Nicolae Vasilescu.

„Mai mult – scrie Sorin Lavric în prefață – , pe Vlad Mitric-Ciupe curiozitatea l-a  îndemnat să treacă de la scormonirea arhivelor la dialogul cu protagoniștii epocii, urmarea fiind cartea de față, în paginile căreia cititorul va găsi opt dialoguri cu tot atâția supraviețuitori ai închisorilor vremii. Ce-i definește e că toți au absolvit Arhitectura. Deși diferă în ton, cele opt dialoguri au același leitmotiv – viața în închisoare și traiul în România comunistă –, fiecare fiind un testimoniu făcut în cheie personală, când mai sec, când mai miezos, când mai rece, când mai patetic. Vlad Mitric-Ciupe e un interlocutor răbdător, ascultându-și preopinenții fără a le întrerupe perorația, dar totodată e un întrebător consecvent, aducându-i pe vorbitori la tema discuției, atunci când, furați de amintiri, se abat de la universul penitenciar sau de la climatul politic. În consecință, conversațiile sunt solidare grație unuia și aceluiași liant: redau gustul comunismului într-o dublă ipostază, carcerală și socială.”

„Sensul lucrării de față este unul fără echivoc – afirmă autorul. Alături de izvoarele arhivistice și menționările din lucrările memorialistice, apelul la istoria orală este metoda indispensabilă de analiză a temei propuse – destinul individual al arhitecților care au cunoscut forma cea mai dură a represiunii, respectiv detenția politică. Astfel, acest volum prezintă viziunea proprie și directă a celor opt arhitecți foști deținuți politic care mai erau în viață la nivelul anului 2012, cu regretul dispariției anterioare a tuturor celorlalți.” (…)

„Afirmația a cunoaște pentru a nu se mai repeta niciodată poate părea astăzi o platitudine. Există și interogații similare lui qui prodest. Cu toate acestea, și în cazul celor opt interlocutori ai noștri, drama prin care au trecut transcende cauzalitatea strict istorică. Ne alăturăm și noi concluziei lui Sorin Lavric: există un sens în miezul celor mai macabre întâmplări. Invităm cititorul să-l descopere.”

„Arhitectura are un rol și un impact major iar regimurile totalitare din cele mai  vechi timpuri au încercat să și-o subordoneze.  Vedeți numai regimurile totalitare ale secolului 20: arhitectura ca artă de stat și comandă unică”, a declarat Vlad Mitric-Ciupe, la Bookfest, la lansării cărții. Vlad Mitric a arătat că arhitecții au plătit și ei acest tribut cumplit, pe lângă pleiada de preoți, intelectuali umaniști, medici, ofițeri din Armata Regală, sau alții care s-au opus absurdității comunismului.

Motive suficiente să considerăm cartea un eveniment editorial.