Cu toții știm că Adolf Hitler și Eva Braun s-au sinucis la Berlin, pe 30 aprilie 1945. Nu există însă nicio dovadă care să ateste moartea lor, nicio probă medico-legală sau mărturia vreunui martor ocular. Cercetări recente au scos la iveală faptul că rămășițele găsite în buncăr nu erau ale Führerului și ale soției lui, ci aparțineau, probabil, sosiilor lor. După cinci ani de interviuri cu martori oculari și investigații aprofundate în Argentina, Polonia, Germania și Marea Britanie, Simon Dunstan și Gerrard Williams ne propun o cu totul altă poveste față de „istoria“ acceptată a celui de-al Doilea Război Mondial*). Toate dovezile descoperite de ei duc spre o singură concluzie: cel mai diabolic om din lume a fugit din Germania și și-a trăit viața în Argentina, până în 1962, la fel ca mulți alți naziști de seamă. Fabulație? Ficțiune pură? Autorii refac traseul parcurs de Hitler, cu ajutorul rețelei lui Martin Bormann, aducând nenumărate dovezi în sprijinul teoriei lor și făcându-ne să ne întrebăm în ce măsură istoria oficială este și cea adevărată. Simon Dunstan este un reputat istoric, autor a peste 50 de cărți de istorie militară. Gerrard Williams e un jurnalist renumit, cu 30 de ani de viață la BBC.
Nu ne-am dorit vreodată ca această poveste să fie adevărată – scriu cei doi autori. Inițial s-a dorit să fie un documentar de televiziune donquijotesc de tipul „teoria conspirației”, dar care să-ți dea serios de gândit. Însă cercetările aprofundate în Argentina, Polonia, Germania, Marea Britanie și pe insula Fuerteventura în arhipelagul Canarelor s-au materializat într-un dosar convingător de detalii – susținut de mărturiile a numeroși martori oculari – care relata o cu totul altă poveste față de „istoria” acceptată a celui de-al Doilea Război Mondial. Cum zicea Winston S. Churchill, „Istoria este scrisă de învingători”. Nimic mai adevărat despre povestea nespusă a evadării lui Hitler din ruinele celui de-al Treilea Reich, în aprilie 1945.
Realitatea îngrozitoare, credem noi, este că, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, cel mai diabolic om din lume, Adolf Hitler, a fugit din Germania și a trăit în Argentina, și că adjunctul său, Reichsleiterul Martin Bormann, și Heinrich „Gestapo” Muller, un personaj-cheie în planificarea Soluției Finale, au fugit, de asemenea, de justiție și i s-au alăturat acolo. La fel de tulburătoare este dovada conform căreia SUA și Marea Britanie au înlesnit fuga a zeci de foști naziști, ca de exemplu cercetătorul în domeniul rachetelor Wernher von Braun și sadicul torționar Klaus Barbie, Măcelarul din Lyon. Ambii au fost angajați de agenții guvernamentale americane în anii de după război, iar altora li s-a permis să scape urmăririi penale și să fugă în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Chiar în timp ce această carte era trimisă la tipar, în vara lui 2011, un ucrainean în vârstă de 91 de ani, Ivan „John” Demjanjuk era condamnat în calitate de complice la asasinarea a 28.060 de evrei în lagărul morții de la Sobibor, în Polonia, după aproximativ 68 de ani de la întâmplare. Ani de zile a dus o viață confortabilă, ca muncitor în industria auto la Ford Motor Company în orașul Cleveland din Ohio, după care a fost extrădat către Germania, în 2009, pentru a fi judecat pentru crime de război.
Nu există vreo dovadă medico-legală care să ateste că Adolf Hitler și Eva Braun au murit în Führerbunker, nici un martor ocular la momentul morții. Celebrul fragment din „craniul lui Hitler”, păstrat la Moscova timp de mai multe decenii, a fost în sfârșit supus unui test ADN. Este al unei femei în vârstă de până în 40 de ani care nu este Eva Braun. Nu există, de asemenea, vreo dovadă medico-legală incontestabilă care să ateste presupusa moarte a lui Martin Bormann; în 1998, oficiali germani au afirmat că un schelet îngropat în apropiere de Reichstag corespunde unei rude apropiate mai în vârstă a lui Bormann, a cărei identitate nu a fost dezvăluită; după arderea rămășițelor, cenușa a fost împrăștiată pe mare. Familia lui Bormann a refuzat să accepte constatările. Între timp, oasele găsite în mormântul lui Müller, la exhumare, în 1963, s-au dovedit a fi ale altor trei persoane.
Semnalăm pentru prima dată că „ultimele fotografii oficiale ale lui Hitler” împreună cu Artur Axmann și Tineretul Hitlerist, din 20 martie 1945, sunt de fapt ale unei sosii a lui Hitler. Știința modernă a dovedit fără urmă de îndoială că bărbatul care apare în filmul și în imaginile de la eveniment, deși seamănă frapant cu Hitler, este de fapt una dintre numeroasele sale sosii. Alf Linney, profesor de fizică medicală la University College London și un martor expert în domeniul identificării faciale, a examinat fotografia pentru noi și este convins că în ea nu este Hitler. Hitler nu era singurul care folosea înlocuitori plauzibili. Stalin avea numeroase dubluri, iar Churchill cel puțin una. Mareșalul Bernard Montgomery – „Monty” – a folosit și el una într-o farsă, încununată de succes, menită să îi inducă în eroare pe germani cu privire la deplasările sale înainte de Ziua Z în 1944.
(…) Associated Press și Reuters au prezentat pe larg, de la Varșovia, în 1947, mărturia pilotului Peter Baumgart, care a scos cuplul și pe cumnatul Evei, generalul Hermann Fegelein, cu avionul din Berlin. Însă cercetătorii au nesocotit această mărturie până în prezent. După ce a lucrat o viață întreagă ca jurnalist pentru cele două celebre agenții de presă, Gerrard Williams știe cât este de dificil să publici ceva. Articolul trece pe la numeroși secretari de redacție, într-un proces riguros, înainte să poată să ajungă într-un ziar. Ziarele din întreaga lume au preluat articolul fără ca, în mod curios, să stea de vorbă din nou cu Peter Baumgart, iar el a dispărut pur și simplu din istorie după ce a fost eliberat, în 1951, de la închisoarea Mokotow din Varșovia (cunoscută și ca închisoarea Rakowiecka).
Istoricii au preferat să accepte relatarea „magistrală” a istoricului britanic, profesor la Oxford și fost ofițer de informații Hugh Trevor-Roper, care insistă asupra faptului că Hitler s-a sinucis în Führerbunker pe 30 aprilie 1945. Era vital pentru cauza Aliaților ca Hitler să fi fost mort, dovedit, pentru a permite nașterea unei Germanii noi din cenușa celei vechi. Lucrarea lui Trevor-Roper, publicată în 1947 sub titlul Ultimele zile ale lui Hitler, este din start eronată, conform mărturiei Hannei Reitsch – „pilotul favorit al lui Hitler” –, care a negat că s-ar fi întâlnit vreodată cu Trevor-Roper sau că i-ar fi spus ceea ce el o citează că ar fi afirmat în fața aghiotantului lui Hitler din cadrul Luftwaffe, Nicolaus von Below, care, la rândul său, a declarat mai târziu că 1-a mințit pe profesorul de la Oxford și că râde copios de fiecare dată când își vede minciunile repetate. „Le-am spus anchetatorilor americani și britanici mai tot ce credeam eu că vor să audă”, a recunoscut ulterior, în 1974, șoferul lui Hitler, Erich Kempka, interogat în mai multe rânduri.
(…) Nu există nici o dovadă că Adolf Hitler și „soția” sa Eva Braun s-au sinucis în buncăr și, cu toate acestea, restul lumii a crezut întotdeauna acest lucru. Nu toată lumea pare însă să fi acceptat asta: Biroul Federal de Investigații, sub conducerea directorului J. Edgar Hoover, păstra dosare cu rapoarte despre fiecare apariție a lui Hitler în anii ’60; cele relevante pentru Argentina vor fi descoperite în această carte. Totuși, multe dintre dosarele FBI despre Hitler și Eva Braun după război nu au fost declasificate, iar același lucru este valabil și pentru cele ale serviciilor de securitate britanice. Ar trebui amintit faptul că șiretlicul lui Bormann a păcălit pe aproape toată lumea și că Hitler a trăit, după aceea, printre naziști și colaboratori, mulți dintre ei căutați pentru crime de război. Guvernul lui Juan Domingo Peron și familia Peron au beneficiat masiv de pe urma afluxului de bani furați, dar și a unor experți și oameni de știință germani. Argentina este o țară uriașă, cam cât teritoriul Statelor Unite de la est de fluviul Mississippi, iar în 1945 avea mai puțin de 20 de milioane de locuitori. Astăzi sunt doar 42 de milioane, ceva mai mult decât populația statului California, din care aproximativ trei milioane de origine germană. Naziștilor le era ușor să-și piardă urma în locuri în care a fi german era întru totul normal.
De ce nici unul dintre serviciile secrete din lume sau guvernul israelian nu au continuat să îl caute pe Hitler? Răspunsul cel mai simplu este „De ce să ne deranjăm? Este mort”. Spre rușinea lor, puterile aliate au folosit numeroși criminali de război naziști pentru presupusele lor cunoștințe despre Armata Roșie și potențialul sovietic în cadrul Războiului Rece, apărut spre sfârșitul anilor ’40. Indivizi precum Klaus Barbie, Măcelarul din Lyon, au fost angajați de către agențiile de informații occidentale în anii de după război, o informație jenantă, care nu a fost făcută publică decenii de-a rândul. Cei mai mulți s-au dovedit a avea o valoare nesemnificativă în confruntarea cu Uniunea Sovietică din timpul Războiului Rece. La fel de îngrijorător este faptul că multor naziști li s-a permis ă înceapă o nouă viață în America de Nord și de Sud, dar și în Australia, în cadrul unor programe de emigrare patronate de guverne, în schimbul serviciilor acestora.
Citiți această carte! Vă veți întreba permanent: dacă așa au stat lucrurile?
*) Simon Dunstan, Gerrard Williams – Hitler în Argentina. Viata fűhrerului după al doilea război mondial. Editura Litera. Colecția Bestseller. Traducere din engleză de Valentin Vidu