David I. Kertzer
Papa și Mussolini
Istoria secretă a Papei Pius al XI-lea și evoluția fascismului în Europa
Editura RAO
„Vaticanul a jucat un rol central atât în a face posibil regimul fascist, cât și în menținerea acestuia la putere. Departe de a se opune tratării evreilor ca cetățeni de mâna a doua, Biserica a pus la dispoziție lui Mussolini cele mai puternice argumente pentru adoptarea unor măsuri aspre împotriva lor. Vaticanul a făcut o înțelegere secretă cu Mussolini prin care se angaja să se abțină de la orice critică a infamelor legi rasiale antisemite, în schimb primind asigurarea unui tratatment mai bun al organizațiilor catolice. Acest fapt este în mare parte necunsocut în Italia și, în pofida tuturor dovezilor prezentate în această carte, n-am nicio îndoială că mulți îl vor nega. (…) Aceste pagini prezintă povestea a doi oameni care au ajuns la putere la Roma în același an și împrună au schimbat cursul secolului XX.”
De la finalistul Național Book Award David I. Kertzer vine povestea relațiilor secrete ale papei Pius al XI cu dictatorul italian Benito Mussolini. Lucrarea are la bază un studiu fără precedent, care a presupus șapte ani de cercetare în arhivele Vaticanului și în cele fasciste, la care se adaugă rapoartele spionilor lui Mussolini infiltrați în interiorul celor mai înalte niveluri ale Bisericii. Într-o provocare pentru istoria convențională a acestei perioade, în care o Biserică eroică nu luptă cu regimul fascist, Kertzer arată că papa Pius al XI-lea a jucat un rol crucial în susținerea regimului lui Mussolini la putere. Odată cu lectura acestei cărți, optica noastră cu privire la înțelegerea rolului jucat de Vatican în ascensiunea fascismului se va schimba pentru totdeauna.
Cartea a primit Premiul Pulitzer pentru cea mai bună biografie în 2015.
Constantin Brâncoveanu
în cronici de epocă
Editura Litera
Antologie, studiu introductiv și cronologie de Răzvan Voncu. Postfață de Ionuț Vulpescu.
„Brâncoveanu nu a fost un suveran feudal clasic, limitat și brutal, ci un intelectual în toată puterea cuvântului, care scria scrisori și ținea un soi de jurnal intim, practica regulat arta oratoriei, cunoștea numerologie și stăpânea meșteșugul cifrării, iar palatele, bisericile și mănăstirile care au rămas de la el poartă apăsat amprenta gustului său artistic: unul, spun specialiștii, de cel mai bun nivel. (…) Pasiunea sa reală pentru carte, pentru cuvântul frumos, scris sau rostit, pentru arhitectură și pictură, pentru gastronomia rafinată și enologie, pentru costume și ceremonial îl scoate din tiparul conducătorului feudal și-l înscrie într-o paradigmă a domnitorului complex, care anunță, de fapt, zorii epocii moderne.” (Răzvan Voncu)
„Aceasta este, de fapt, marea lecție a lui Constantin Brâncoveanu. Pentru el, Țara Românească nu a fost doar un teritoriu care, bine administrat, să le ofere locuitorilor un nivel acceptabil de siguranță personală și de prosperitate materială. Un stat nu înseamnă doar poliție și justiție dreaptă, sănătate și economie. O țară există, de fapt, atât timp cât produce cultură. Iar diriguitorul treburilor publice are obligația de a le furniza cetățenilor nu numai prosperitate și siguranță materială, ci și acces la cunoaștere și cultură. Domnia lui Brâncoveanu și personalitatea sa au fost un aliaj fericit între material și spiritual. Un aliaj în care mintea a fost stăpână pe materie, nu invers.” (Ionuț Vulpescu)
O antologie necesară, despre care autorul ei precizează că nu este una științifică, iar miza nu este cea filologică, ci o ediție relativ accesibilă, cu un minim aparat critic, care să ofere cititorului de azi fragmente mai lungi sau mai scurte din cronicile românești de la sfârșitul secolului al XVII-lea și din prima jumătate al celui de-al XVIII-lea.