Rușii de la Vimetco, proprietarii Alro Slatina, au selectat trei candidați pentru faza finală a negocierilor pentru construcția termocentralei de la Tulcea, respectiv consorțiul Itochu – Hyundai, compania Metka și grupul Siemens, iar decizia va fi anunțată până la finele lunii mai.
Grupul Vimetco, înregistrat în Olanda, vrea să construiască o centrală în cogenerare (produce energie electrică și termică – n. red.) cu o capacitate de 250 MW, care să deservească rafinăria de alumină Alum Tulcea. Proiectul de 276 milioane euro ar putea fi cofinanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și mai multe bănci comerciale. BERD nu este la primul proiect de producere a energiei electrice pe care l-ar putea finanța, și proiectul Petrom – o centrală pe gaze de 860 MW la Brazi, fiind susținut cu 200 de milioane de euro de instituția financiară.
Contractorii selectați de Vimetco pentru negocieri sunt un consorțiu format din Itochu (Japonia) și Hyundai (Coreea de Sud), compania elenă Metka și grupul german Siemens, potrivit informațiilor trasmise de Vimetco. Negocierile ar trebui să fie finalizate până la sfârșitul lunii mai. În total proiectul a primit 7 oferte, respectiv China Huadian Engineering, China National Electric Engineering, Itochu-Hyundai, Metka, Minmetals Engineering Co. Ltd. (China), Siemens și Sinohydro (China). Noua centrală de la Tulcea va furniza energia electrică și termică atât pentru operațiunile Alum și Alro Slatina, cât și pentru orașul Tulcea.
Centrala de la Tulcea, cu o capacitate de 250 MW, ar urma să fie construită și dată în folosință în perioada 2012-2014. Aceasta este a doua tentativă a rușilor de la Alro de a intra pe piața producerii de energie electrică. În 2008 alături de InterAgro, grup controlat de omul de afaceri Ioan Nicuale, Alro a format un joint-venture în vederea construirii unei termocentrale cu o capacitate de circa 1.000 MW, investiție de peste un miliard de dolari. Proiectul trebuia finalizat anul acesta, dar criza i-a determinat pe cei doi investitori să renunțe la această unitate.
Grupul Vimetco, înregistrat în Olanda și controlat de omul de afaceri rus Vitali Mașițki, deține împreună cu o firmă grup, Conef, 87,96% din acțiunile Alro, iar 10,03% din acțiuni sunt în portofoliul Fondului Proprietatea. Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) a raportat pentru anul trecut un profit net de 230 mil. lei (54,2 mil. euro), în creștere cu 44% față de anul precedent, în condițiile în care cifra de afaceri a atins un nivel record de 2,24 mld. lei (528 mil. euro), fiind cu 24% mai mare decât în 2010, potrivit raportului preliminar al companiei.