Juan Gabriel Vásquez (născut în 1973) nu este cunoscut publicului român, deși este unul dintre cei mai importanți scriitori ai noii generații latino-americane. A studiat în Franța, s-a întors în țara sa Columbia, a început să scrie, a publicat până acum trei romane, iar pentru cel de față, din 2011, a primit premiile Alfaguara și International Dublin Literary Award.
Un hipopotam ucis în anul 2009, scăpat din grădina zoologică abandonată a celebrului narcotraficant ucis Pablo Escobar, îi trezește eroului cărții, Antonio Yammara, profesor de drept, amintiri tragice din anii ’90, legate de Ricardo Laverde, pilot implicat în traficul de droguri, cel care, deși îi era aproape necunoscut, fusese asasinat în preajma sa, în atentat fiind grav rănit și protagonistul cărții. Când se însănătoșește, eroul face tot posibilul să afle, din aproape în aproape, tot ce se poate despre viața lui Laverde. Descoperă astfel relația lui cu o americancă sosită în Columbia ca voluntar în Peace Corps, implicarea în traficul cu droguri, arestarea și condamnarea la decenii de închisoare în SUA, moartea soției într-o celebră cădere de avion în Anzi și multe altele care, ca un puzzle, alcătuiesc nu numai chipurile surprinzătoare ale unor oameni care s-au iubit la sfârșitul secolului trecut, ci și chipul surprinzător al unei țări care suferit enorm în anii ’80 și ’90, când guerilele comuniste și traficanții de droguri reușiseră să arunce Columbia în haos, asasinatele în plină stradă fiind la ordinea zilei, iar oamenii politici care plănuiau să aducă ordinea și liniștea erau înlăturați sângeros. Spre meritul lui, Vasquez nu insistă asupra violenței politice, ci asupra impactului acestei asupra psihicului oamenilor. „Numai viața mea era contaminată, familia mea se afla încă în adăpost: la adăpost de ciuma din țara mea, de zbuciumata ei istorie recentă; la adăpost de tot ce m-a hăituit pe mine și pe atâția alții din generația mea (și din altele, desigur, dar mai ales din a mea, generația născută cu acele curse, cu avioanele pline de pungi, pungi și iar pungi cu marijuana, generația născută odată cu războiul împotriva drogurilor și care i-a trăit consecințele)”. „Zgomotul lucrurilor în cădere, de la înălțime, un zgomot sacadat și tocmai de aceea etern, un zgomot care nu mai încetează, care din acea seară continuă să răsune în mintea mea și nu dă semne că ar vrea să dispară, un zgomot care va rămâne mereu suspendat în memoria mea, atârnând acolo ca un prosop în cui.”
Un roman complet diferit de „Un veac de sigurătate” descriind aceeași țară complicată și fascinantă, Columbia.
*) Juan Gabriel Vásquez – Zgomotul lucrurilor în cădere, Editura Polirom, Biblioteca Polirom, Actual. Traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari