Vă amintiți textul admirabil și straniu al lui Scott F. Fitzgerald “Strania poveste a lui Benjamin Button”, după care s-a făcut în urmă cu câțiva ani un film foarte bun? Acolo există un copil care se naște bătrân, crește și pe măsură ce crește întinerește și sfârșește, după multe decenii și o viață zbuciumată, ca prunc înfășat în brațele iubitei. Există – și încă de câteva decenii – o replică erotică la acest admirabil text. “N-am mai visat de mult că zbor” *) este un roman scris de Taichi Yamada în 1985 și ecranizat și el cu succes în 1990 – filmul a primit Marele Premiu la Belgium International Film Festival.
Taichi Yamada este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori și scenariști de televiziune din Japonia, născut în 1934. Scenariile sale TV s-au bucurat de mare succes și au fost recompensate cu premii importante: Premiul Ministerului Educației, Premiul Mukoda Kuniko, Premiul Kikuchi Kan. A publicat mai multe romane, parte dintre ele ecranizate. Două dintre ele au apărut și în românește, în aceeași colecție “Raftul Denisei”.
Ca și la Scott F. Fitzgerald, unul dintre personaje își modifică vârsta contrar cursului firesc. Dar spre deosebire de povestea americanului, la Yamada lucrurile se petrec cu o repeziciune incredibilă, pe parcursul câtorva luni. Taura, un bărbat de aproape cincizeci de ani, o întâlnește într-o noapte în rezerva unui spital, pe Mutsuko, o femeie de șaizeci și sapte de ani. Despărțiți de un paravan, ei nu se văd, nu știu nimic unul despre celălalt, dar se aprinde între ei o poveste erotică. După câteva luni, cei doi se reîntâlnesc și începe o poveste de dragoste. Însă femeia este mai tânără cu douăzeci de ani, după alte câteva luni este mai tânără cu patruzeci ani și tot așa, până ajunge să fie o copilă de patru, cinci ani. “Întinerirea lui Mutsuko era ceva ce depășea puterea umană de înțelegere și mi se părea că nici performanțele mele sexuale nu-mi puteau aparține mie, unui bărbat de patruzeci și opt de ani. (…) Dacă nu cumva era o farsă sinistră, lui Mutsuko i se întâmpla ceva incredibil. Femeia aceea cu părul alb și rar se afla acum, aici, sub înfățișarea unei tinere de douăzeci și ceva de ani. Ba nu, chiar dacă mă îndoiam de faptul că bătrâna aceea și Mutsuko era una și aceeași persoană, era imposibil ca Mutsuko cea de patruzeci și doi de ani, patruzeci și trei de ani și cea pe care o țineam acum în brațe să fie două persoane diferite.” Aceste transformări se petreceau după rarele întâlniri între cei doi, când femeia dispărea, avea o criză de leșin, își pierdea cunoștința pentru câteva zile sau chiar săptămâni și se trezea, plină de viață și energie, la altă vârstă. Firește, nimeni în afara lui Taura nu cunoaște acest secret, nici chiar familia femeii, de care, de fapt, ea fuge. Așa cum, firește, la un moment dat bărbatul este urmărit de poliție, acuzat de pedofilie și arestat. Nici drama femeii nu este uitată. Înspăimântată de transformările prin care trece și de ritmul lor accelerat, Mutusko recoanște că “nu mă pot bucura de tinerețea mea.”
Romanul este încărcat de senzualitate și este, de fapt, o parabolă despre obsesia întineririi. “Yamada este un maestru al narațiunilor care vorbesc despre felul în care lumea obișnuită, cotidiană se poate deschide pe neașteptate spre o dimensiune fantastică, spirituală.”- “The Guardian”. Nu-i greu de înțeles de ce mulți consideră acest mic roman o capodoperă.
*) Taichi Yamada – N-am mai visat de mult că zbor. Editura Humanitas Fiction, colecția “Raftul Denisei”. Traducere din japoneză de Mihaela Butnaru