Într-o piață rezidențială competitivă precum cea din București, HILS Development a vândut deja aproximativ 20% dintre cele 704 apartamente, parte a HILS Sunrise, primul proiect rezidențial pre-certificat Green Homes din estul Capitalei. Valoarea vânzărilor realizate până în prezent se ridică la 11,1 milioane de euro. HILS Sunrise se află într-o etapă avansată de construcție:  primele apartamente urmează să fie gata în 2025, urmate de a doua tranșă de locuințe, programate pentru 2026. Ce presupune construcția unui proiect rezidențial pre-certificat Green Homes, ce caută românii atunci când vorbim despre locuințe sustenabile și ce așteptări are HILS Development pentru perioada următoare, ne spune Iulia Iana, Director  de Marketing HILS Development. 

HILS Development a obținut pentru HILS Sunrise prima pre-certificare Green Homes din zona de est a Bucureștiului. Ce presupune construcția unui proiect rezidențial pre-certificat Green Homes? 

Iulia Iana: Pre-certificarea Green Homes reprezintă o garanție că ansamblul rezidențial HILS Sunrise respectă cele mai înalte standarde de sustenabilitate. Aceasta atestă faptul că proiectul este dezvoltat cu un impact minim asupra mediului înconjurător, oferind viitorilor rezidenți un nivel ridicat de confort și eficiență energetică. Aceste aspecte nu doar reduc costurile de întreținere și consumul de energie, dar contribuie și la protejarea mediului pe termen lung. Certificarea Green Homes a proiectului HILS Sunrise s-a ridicat, până în acest moment, la o investiție din partea companiei de 3 milioane de euro, care include atât costurile de pre-certificare, cât și tehnologiile și facilitățile necesare conformării la standardul Green Homes. Procesul de pre-certificare, desfășurat pe parcursul a 3 luni, face parte din strategia HILS Development de a dezvolta proiecte rezidențiale cu impact redus asupra mediului, care regenerează ariile urbane și susțin comunități sustenabile. 

Ce înseamnă o locuință Green Homes și cât de interesați sunt românii pentru o asemenea achiziție?

Iulia Iana: HILS Sunrise revitalizează un teren industrial dezafectat, de 13.500 mp, și este într-o etapă avansată de construcție, primele apartamente urmând să fie date în folosință anul viitor, urmate de o nouă tranșă de locuințe în 2026. Avem deja, chiar din această etapă de construcție, peste un sfert dintre locuințe contractate, ceea ce înseamnă achiziții în valoare totală de peste 11,1 milioane de euro. Pentru noi acest procent este unul foarte bun, ne arată că oamenii sunt tot mai interesați de aspectele de mediu și vor ei înșiși să contribuie la un oraș mai verde. În același timp, este o reconfirmare a încrederii pe care o au în noi și în inițiativele noastre de regenerare a ariilor urbane și de susținere a unor comunități sustenabile. Din datele pe care le avem până în acest moment, cel mai bine vândut apartament este cel cu 2 camere. Oferta noastră în acest sens este variată, avem garsoniere, apartamente cu 2 sau 3 camere, precum și apartamente cu grădină, un total de 704 locuințe.  

O locuință în HILS Sunrise înseamnă o casă luminoasă, bine ventilată și cu o acustică bună. Asigurăm performanță energetică, printr-un mod inovator de utilizare a energiei regenerabile. Oferim un mediu sănătos de trai, ca urmare a materialelor de construcție cu un conținut redus de compuși organici volatili, precum și acces la spații verzi. Pre-certificarea Green Homes atestă faptul că HILS Sunrise are un impact minim asupra mediului înconjurător și garantează un nivel ridicat de confort pentru viitorii rezidenți. 

Ce inovații aduce HILS Sunrise în utilizarea tehnologiilor verzi și cum influențează acestea costurile pentru proprietari?

Iulia Iana: HILS Sunrise este un exemplu de inovație în construcții ecologice, introducând soluții precum utilizarea energiei regenerabile, facilități pentru vehicule electrice, spații de depozitare pentru biciclete și reducerea efectului de insulă de căldură. Un element cheie este monitorizarea avansată a consumului de energie, care va ajuta la menținerea costurilor lunare la un nivel accesibil. Conform calculelor noastre, proprietarii vor putea economisi până la 744 de euro anual datorită eficienței energetice și dobânzilor reduse, dacă optează pentru un credit prin programul Ipoteca Verde. 

Ce avantaje oferă HILS Sunrise în comparație cu alte proiecte rezidențiale din București?

Iulia Iana: În primul rând, este vorba despre amplasarea strategică a proiectului, în Bd. Theodor Pallady, care oferă acces rapid la stația de metrou Anghel Saligny, precum și la multiple centre comerciale și educaționale. Adițional, designul clădirilor maximizează utilizarea luminii naturale și asigură o ventilare optimă a apartamentelor, contribuind la un confort superior. În plus, locuințele verzi aduc beneficii economice semnificative pe termen lung, atât din perspectiva costurilor de întreținere, cât și a sănătății locuitorilor.  

De ce este importantă participarea HILS Development la Târgul Național Imobiliar (TNI) din acest an?

Iulia Iana: Târgul Național Imobiliar este o platformă esențială pentru noi, deoarece ne permite să ne conectăm direct cu potențialii cumpărători și să le oferim informații detaliate despre ceea ce înseamnă să locuiești într-un ansamblu rezidențial certificat Green Homes. În plus, la această ediție care se desfășoară în perioada 20 – 22 septembrie, am pregătit o ofertă specială: o reducere de 1.000 de euro pentru fiecare contract semnat la târg, ceea ce oferă un avantaj suplimentar celor interesați de locuințele noastre. 

Care sunt așteptările HILS Development în privința comunităților pe care le dezvoltați?

Iulia Iana: Viziunea noastră pe termen lung este de a crea comunități sustenabile și moderne, care să răspundă atât nevoilor locuitorilor, cât și celor ale orașului. Prin proiecte precum HILS Sunrise, ne propunem să revitalizăm zone urbane dezafectate, oferind locuințe accesibile și eficiente din punct de vedere energetic. Fiecare dintre proiectele noastre integrează tehnologii de ultimă generație, iar planurile noastre de viitor includ extinderea acestui model în cât mai multe locații din București. În acest sens, HILS Sunrise este doar primul proiect din zona construcțiilor sustenabile din portofoliul nostru și ne propunem să investim în continuare în proiecte rezidențiale și mixed-use Green Homes.