Cea de-a șasea ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest s-a desfășurat între 23 și 29 octombrie, la CinemaPro, Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu.
Regizorul francez Jacques Audiard a fost prezent cu filmul său premiat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes 2015, „Dheepan”.
Maestru în celebrarea marginalilor și autor al unor filme intense, regizorul Jacques Audiard, în vârstă de 63 de ani, și-a început cariera ca asistent de regie al lui Roman Polanski, la „Chiriașul/ Le locataire” (1976), și a regizat primul lungmetraj 18 ani mai târziu, în 1994. „Regarde les hommes tomber”, un road movie cu Mathieu Kassovitz și Jean-Louis Trintignant, i-a adus o selecție la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Semaine de la Critique, și premiul César pentru cel mai bun debut. Cei doi actori au fost protagoniști și în următorul său film, „Un héros très discret” (1996), distins cu premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes. Din anii ’70, a scris peste 20 de scenarii pentru filme și seriale TV, unele împreună cu tatăl său, scriitorul Michel Audiard. A regizat videoclipuri, printre acestea aflându-se „Comme elle vient” al formației Noir Désir, și avut câteva apariții ca actor.
„Citind pe buze/ Sur mes lèvres” (2001) confirmă talentul său de scenarist, obținând premiul César pentru scenariu, „Și inima mi se opri în loc/ De battre mon cœur s’est arrêté” (2005), cronica unei relații distructive tată-fiu, a fost un succes de critică și de public și a câștigat opt premii César, inclusiv pentru cel mai bun film, dar și BAFTA pentru cel mai bun lungmetraj străin.
Notorietatea internațională a venit odată cu thrillerul „Un profet/ Un prophète” (2009), câștigător al marelui premiu al juriului la Cannes, nominalizat la Oscar și Globurile de Aur și premiat cu BAFTA și nouă trofee César, în care actorul Tahar Rahim joacă rolul unui tânăr forțat să se adapteze regulilor vieții în închisoare. A urmat povestea de dragoste emoționantă din „Rugină și oase/ De rouille et d’os” (2012), cu Marion Cotillard, la rândul ei multipremiată.
Următorul său proiect este și primul în limba engleză – „The Sisters Brothers”, un western adaptat după o carte de Patrick deWitt, cu John C. Reilly în rolul principal.
Jacques Audiard este al doilea laureat Palme d’Or care vine la Les Films de Cannes à Bucarest în anul în care câștigă cea mai importantă distincție din lume oferită de un festival de film, după Abdellatif Kechiche, care a vizitat Bucureștiul în anul 2013, după ce a primit trofeul pentru „Adèle: Capitolele 1 și 2/ La vie d’Adele”.
– Ce este esențial pentru un regizor când începe lucrul la un film?
– Pentru mine, esențial este să-mi fixez atenția pe un subiect un an sau doi. Este, practic, un lucru care vine în mod repetitiv, este întrebarea pe care mi-o pun la început.
– Care este principala temă din viața de zi cu zi care vă interesează cel mai mult, astfel încât să o transpuneți în film?
– Astăzi, dacă mă gândesc la „Dheepan”, pot spune că este un proiect pe care am fost de mai multe ori pe punctul de a-l stopa. Momentul în care am fost sigur și am știut că este un film pe care îl voi face într-adevăr a fost atunci când în scenariu a apărut acea falsă familie. O familie care nu se iubea, nici nu era nevoie să se iubească, dar, cu timpul, membrii ei au început să se îndrăgească și, în felul acesta, au mers către ceva real. Practic, dragostea dintre ei este cea care m-a făcut să îmi dau seama că voi face acest film și nu neapărat aceste perspective războinice sau privind migrația. Mi-am spus: „Iată o familie care are totul de câștigat, până și dragostea”. Pentru mine, acest film este o poveste de dragoste.
– Deci, dragostea este subiectul din viață care vă interesează cel mai mult.
– Da, exact, asta doream să spun.
– Care a fost țelul, obiectivul dumneavoastră prin realizarea acestui film?
– Pot vorbi despre scopul inițial. Odată cu dezvoltarea proiectului, cu trecerea timpului, există o tendință ca lucrurile să se topească, să se amestece, dar povestea a început să se contureze când ne-am dat seama că există personaje care nu au față, nu au nume, aproape că nu au nici gânduri, și a fost interesant să luăm acest personaj și să-i dăm un nume, o poveste. Este ca atunci când developăm o fotografie în camera obscură și vedem apărând, încetul cu încetul, personajele și detaliile.
– Care este scena dumneavoastră preferată din întregul film?
– Scena mea preferată este amintirea pe care o am de la filmări. Îmi amintesc cu plăcere scena în care ea îi spune lui Deephan că nu are umor. De asemenea, îmi place mult când fetița îi spune lui Yalini „dacă nu poți fi mama mea, măcar fii sora mea”. Este uimitor faptul că le-am dat scena asta cu 30 de minute înainte să o joace și au reușit să o facă foarte bine în numai două duble.
– Revenind la dragoste, care este filmul de dragoste pe care l-ați recomanda spre a fi vizionat?
– Există filme care m-au emoționat, la care sunt foarte sensibil. Vă voi spune două: unul este legat de adolescență și unul de perioada de tinerețe. Primul este „Ma nuit chez Maud” (1969), de Eric Rohmer. M-a uimit în așa măsură, încât, timp de o săptămână, m-am dus să-l văd în fiecare seară și asta pentru că vedeam pentru prima dată ce înseamnă bărbați seducători și femei seducătoare. Mi-am spus că, de atunci înainte, voi încerca și eu să semăn cu actorul principal, Jean-Louis Trintignant. Al doilea film este o pasiune vinovată a mea. „Out of Africa” (1985), de Sydney Pollack, este filmul de dragoste care mi-a plăcut cel mai mult la vârsta adultă și pe care-l revăd cu plăcere. L-am văzut de vreo cinci-șase ori și consider că Meryl Streep are o performanță de negrăit în acest film. Meryl Streep este o capodoperă.