Liliana Burlacu, Doru George Burlacu
Mihail Sebastian. Remember 1945
Editura Grinta
Marți 29 mai 1945, la orele prânzului, Mihail Sebastian se întorcea de la mama sa și se pregătea să meargă la Universitatea Liber Democratică, unde urma să își inaugureze cursul de literatură. Ar fi trebuit să vorbească despre Balzac și problemele sociale ale timpului său. Nu a mai ajuns să o facă. Un cumplit accident de circulație i-a pus capăt zilelor. Avea doar 38 de ani și se impusese în mediile intelectuale ca un remarcabil scriitor și publicist, cu o intensă activitate de romancier, dramaturg, critic literar și dramatic, eseist, conferențiar. În amfiteatrul Universității, un număr impresionant de studenți își aștepta în liniște profesorul. Vestea morții sale a căzut ca un trăsnet. Spontan, întregul corp didactic a luat decizia să-l comemoreze chiar în cadrul orei rezervate prelegerii sale. A fost prima manifestare omagială, iar cel dintâi necrolog a fost rostit în fața asistenței consternate de colegul său, eseistul și criticul literar Ion Biberi.
Au urmat, firesc, comemorările publice, articole de presă semnate de personalități ale epocii, care l-au evocat pe cel plecat dintre ei atât de devreme. Acestor momente încărcate de regret și durere le este dedicat volumul Mihail Sebastian. Remember 1945 semnat de Liliana Burlacu și Doru George Burlacu, cercetători la Institutul de lingvistică „Sextil Pușcariu“ din Cluj-Napoca.
Document de istorie literară, lucrarea iese din formula consacrată, și destul de ternă, a unei succesiuni de necrologuri. „Noutatea întreprinderii noastre – precizează Doru George Burlacu în textul care deschide volumul – constă în reunirea completă și exactă a materialului într-un separatum.” Autorii au parcurs cu rigoare științifică presa vremii și au identificat cele mai importante texte care relatau desfășurarea ceremoniilor funerare, consemnau participanții, intervențiile acestora, realizând un veritabil film documentar. Faptul că intervalul temporal al materialelor de presă selectate a fost extins până la sfârșitul anului 1945 oferă, la 70 de ani de la tragedie, o imagine exactă și obiectivă a ecourilor din epocă consacrate dispariției neașteptate a tânărului intelectual.
Încă din prima zi, presa acordă spații largi tragicului eveniment, iar primii confrați care semnează în paginile ziarelor bucureștene sunt I. Peltz, Tudor Teodorescu – Braniște și Ion Biberi. Prețuirea de care se bucura Sebastian este pusă în evidență de consemnarea ceremoniei funerare în publicațiile de vineri 1 iunie. Trecerea în revistă a oficialităților prezente vorbește de la sine: la cimitirul Filantropia au fost prezenți alături de înalți demnitari (miniștrii Lucrețiu Pătrășcanu, Mihai Ralea, George Macovescu, Octav Livezeanu, Anton Bibescu) și numeroși oameni de cultură. O simplă enumerare a scriitorilor ne îndreptățește să afirmăm că în jurul catafalcului s-a aflat floarea literaturii române (bucureștene) din acel moment istoric. Să reținem câteva nume: Felix Aderca, Al. Rosetti, N.D. Cocea, Tudor Vianu, Camil Petrescu, Perpessicius, Tudor Teodorescu-Braniște, Victor Ion Popa, Petru Comarnescu, Ion Vinea, Ury Benador, Șerban Cioculescu, Eugen Jebeleanu, Cicerone Theodorescu, Claudia Millian-Minulescu, Al. Kirițescu, Radu Boureanu, Al. Philippide, Camil Baltazar, Cella Serghi, H. Yvonne Stahl, Vladimir Streinu, Geo Bogza, I. Peltz, Oscar Lemnaru, Lucia Demetrius. Lor li s-au adăugat, în mod firesc, confrații din lumea teatrului, regizori, actori, critici dramatici (N. Carandino, Ioan Massoff, Sică Alexandrescu, Tanți Cocea, Silvia Dumitrescu, Mircea Șeptilici, Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Niky Atanasiu și mulți alții al căror nume generațiile de azi nu și le mai amintesc).
Așa cum se obișnuiește, necrologurile, cuvântările, articolele au omagiat pe cel dispărut, punându-i în evidență calitățile. Nu vom insista asupra lor. Există, însă, în bogatul material de presă adunat de cei doi autori clujeni și pagini mai puțin convenționale, care scot la iveală detalii peste care timpul a așternut uitarea, fapte aparent minore dar care întregesc personalitatea celui dispărut, adevărate documente de istorie literară. Iată câteva dintre ele: „Cortina” publică un reportaj al ultimei zile din viața lui Sebastian, începută dimineața în biroul directorial al lui Sică Alexandrescu de la Teatrul Comedia, care îi aducea la cunoștință faptul că obținuse un contract în baza căruia „Steaua fără nume” urma să se joace la Paris. În „Jurnalul de dimineață”, Ioan Masoff relatează ultima ședință a Comitetului de lectură a Teatrului Național care citise „Ultima oră” și o recomandase pentru a intra în repertoriu. Petru Comarnescu, în „Timpul”, consemnează ultima lor convorbire telefonică despre articolul ce urma să apară în numărul pe mai al Revistei Fundațiilor Regale, sub semnătura lui Ieronim Șerbu, despre opera sa.
Iată cum relatează episodul Camil Petrescu în Revista Fundațiilor din luna iulie 1945:
„În luna martie, ne-a venit la redacție un articol despre el. Avea un iz straniu de panegiric și a trebuit să-i tăiem începutul care conținea – în mod neobișnuit – datele biografice. A fost dat la cules pentru numărul din luna mai. Cu o săptămână înainte de apariția revistei, aflând de articol, (Sebastian n.n.) a cerut stăruitor și iritat să nu apară…Era ceva firesc la el… Nu voia să fie lăudat în scris niciodată. De altfel, nici altminteri…
Din motive tehnice, cu toată supărarea lui, articolul nu a putut fi retras. A apărut. Dar a apărut în ziua înmormântării lui…”
Textul lui Ieronim Șerbu este reprodus în deschiderea volumului semnat de Liliana și Doru George Burlacu.
Un episod special al biografiei lui Mihail Sebastian, asupra căruia critica literară din ultimii ani s-a aplecat cu mare atenție este cel al colaborării la ziarul „Cuvîntul” și al relațiilor cu magistrul său, ideologul dreptei interbelice, profesorul Nae Ionescu. Nu era nici locul și nici momentul, la catafalcul lui Sebastian, să fie evocată această perioadă controversată a existenței sale ( în paranteză fie spus, indexul volumului nu consemnează titluri ale publicațiilor evreiești. Nu este o omisiune ! „Tăcerea – notează autorii – este maniera în care presa comunitară și-a sancționat coreligionarul pentru colaboraționismul năist”). Dar nici nu putea fi ignorată total. Cei care deschid Cutia Pandorei sunt Camil Petrescu și Al. Rosetti, în articolele publicate în numerele pe iulie, respectiv septembrie, ale Revistei Fundațiilor Regale, reproduse în volum. Ei încearcă să descifreze drama sufletească mistuitoare a scriitorului. Iată ce spune Camil Petrescu: „Cu o sfâșietoare încredere în străfundurile omeniei și ale probității intelectuale, cere profesorului echivalentul propriei sale loialități intelectuale, un cuvânt de înțelegere pentru drama lui. Are nenorocul să i se răspundă cu o brutalitate bestială. A jucat pe cartea inimii și a pierdut.”
Iar Al. Rosetti, cel care i-a întins o mână de ajutor, îndemnându-l să scrie în replică „Cum am devenit huligan” și publicându-i cartea (iată-i mărturisirea în „Cartea albă”: „Atacat de presa de dreapta și de stânga, batjocorit și hulit din amândouă părțile, Sebastian s-a retras sub cort și a răspuns detractorilor săi… Fermecat de personalitatea lui, am plănuit atunci publicarea broșurii polemice «Cum am devenit huligan», care a apărut în scurt timp”) completează: „Cine a citit «De două mii de ani», romanul său care a stârnit atâta vâlvă în 1934, la data publicării, și apoi strălucitul pamflet «Cum am devenit huligan», în care răspundea tuturor detractorilor săi, știe ce înseamnă apărarea demnității umane.”
Închei aceste însemnări pe marginea unui volum emoționant, elaborat cu desăvârșit profesionalism, reproducând câteva fraze din articolul lui Felix Aderca, publicat în ultimul număr din 1945 al Revistei Fundațiilor, care dau glas unei tainice și tulburătoare întrebări:
„Că a fost surprins în mijlocul drumului, se putea întâmpla oricui. Dar autocamionul nu era o nălucă și nici nu înainta cu viteza luminii, ca Mihail Sebastian să nu se fi putut feri. N-a fost prins între două camioane sau între un camion năvălit pe trotuar și zidul unei case.
De ce a stat locului?
Această tulburătoare taină, Mihail Sebastian, ai luat-o cu tine în mormânt. Niciodată nu vom cunoaște secretul morții tale violente.”