O scurta ochire prin cateva galerii bucurestene mi-a relevat recent febrilitatea aproape virotica a anumitor persoane sau grupuri de initiativa din cadrul asociatiei bucurestene a UAP de a gasi formule cat de cat rentabile (adica mai putin perdante ca pana acum) in exploatarea spatiilor de expunere publica pe care inca le mai gestioneaza.
Asa s-a ajuns la unele aâ¬ologodneaâ¬? de proba cu alte confrerii artistice, ceva mai instarite si mai pragmatice, menite sa scoata din mizerie sali de expozitie ce pareau sortite abandonului sau derizoriului.
Galeria de la subsolul salilor aâ¬oOrizontaâ¬?, candva faimoasa pentru programele de promovare a artei tinerilor plasticieni (aici functiona Cenaclul aâ¬oAtelier 35aâ¬? al UAP) a reintrat in circuit, in saptamanile din urma, cu o infatisare hibrida.
Se numeste aâ¬oClub Jazz Artaâ¬?, are regim de cafenea artistica in care ambianta muzicala este exceptionala – atat cea reprodusa electronic, cat si cea aâ¬oliveaâ¬? -, are si o clientela pe masura, pe fundalul unor etalaje parietale periodice ce s-ar vrea perpetuarea, intr-o alta acceptiune economico-parteneriala a proiectelor expozitionale anterioare, care au si consacrat locul cu pricina si ar proba, chipurile, prin activitati specifice apartenenta si destinatia de capatai a salii.
Este, deocamdata, un experiment care, dupa o prima evaluare a consecintelor, plaseaza pe un plan secund si intr-un veritabil con de umbra spectacolul vizual.
Acum a venit randul la expunere graficianului Cristian Tarba (dupa Carmen Acatrinei, Marcel Chirnoaga, Raluca Ungureanu), intr-o succesiune care oscileaza intre stabilitatea si pertinenta ambitiilor estetice si a celor de ordin administrativ, economic.
Pana acum nu au convins decat cele dintai. Cum se adevereste a fi si cu oferta artistica, temeinic si scrupulos alcatuita de actualul expozant.
O serie de compozitii ce propun un discurs plastic puternic si coerent, bazat pe structurile morfologice variationale ale expresiei fizionomice, dar si pe cele ale dinamicii corporale.
Toate sugerand capacitatea artistului de a ne purta cu egala dezinvoltura in teritoriile fabuloase si permanent agitate de tensiuni metamorfice ale subconstientului aâ¬â perceput ca o oglinda radiografianta a realului si a frustrarilor existentiale.
Ar trebui sa fie o expozitie de succes, prin tehnicitatea performantei artistice si prin modernitatea limbajului si a conceptiei grafice.
Dar ma tem ca nu va fi decat aroma unei cafele calde altoite cu un coniac fin intr-o baie de bluesuri negroamericane si un Cristi Tarba rastignit pe peretii adumbriti, aidoma unui duh surghiunit printre multimi atee…
Deasupra, in schimb, in galeria propriu-zisa, se rasfata emfatica adunare de vestigii a unui artist ce-si autoproclama in acest fel serenitatea si maretia creativa.
Gheorghe Adoc a implinit 75 de ani intr-un soi de liniste nepasatoare a colegilor de breasla (or fi stiind ei de ce!), dar onorat de admiratia augurala a presedintelui tarii si a altor fete simandicoase care l-a propulsat astfel pe venerabilul artist in toate head-line-urile buletinelor de stiri vesperale ale televiziunilor de toate culorile.
Este o expozitie ce-si zice retrospectiva, dar care in spatiul unde a fost instalata mi-a aparut ca un model de cum nu trebuie sa arate o expozitie.
Autorul, cunoscut si, dupa cum am vazut, chiar apreciat de unii, dar deopotriva repudiat de altii, a prefigurat la aâ¬oOrizontaâ¬? ceea ce ar urma sa fie, probabil, la un moment dat, un modul descriptiv si explicit, didactic pana la desuetudine, de aâ¬ocasa memorialaaâ¬?.
Nici ca se putea un concept expozitional, fie el si festiv si exclusiv personal, mai neadecvat la ceea ce insusi spatiul de expunere poate oferi. In cazul acesta, oricat de ingaduitori ne-am arata sau de plini de intelegere pentru evenimentul sarbatorit, nu putem sa nu observam cum orgoliul experimenteaza doar suficienta si retorica grandilocventa.
Maestrul Gheorghe Adoc, care se recunoaste drept aâ¬opictor-grafician, sculptoraâ¬?, aglomereaza la aâ¬oOrizontaâ¬? aâ¬â pe simeze, pe socluri, in vitrine, pe pliantele de deasupra caloriferelor si de jur imprejurul stalpilor de sustinere a tavanului aâ¬â argumente ale indelungii sale trude creative, cu incepere de la varsta de 12 ani, de la desene, gravuri, picturi, la piese de sculptura, medalii, reliefuri, obiecte decorative si proiecte de arta monumentala premiate, cum ne precizeaza insusi autorul lor. Unele sunt realizate, altele in curs de edificare sau doar in stadiul de tratative.
Ceea ce explica, intr-un fel, convocarea la festinul inaugural a atator inalte notabilitati. Este, iata, in subsidiar, provocarea pe care o face artistul cu acest prilej, pentru a demonstra un model managerial si de persuasiune in materie de promovare si convertire in potentiala comanda sociala a propriei creatii.
Cati se incumeta la asemenea gesturi, sacrificand acestui scop orice criteriu sau crez estetic, moral, muzeistic? Uneori, si compromisul devine o cale de a rentabiliza o activitate aflata indeobste mai la periferia interesului vulgar.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar