Grupul american Johnson Controls, care deține patru fabrici de componente auto în România, a preluat divizia auto a companiei Spumotim Timișoara, producător de spumă poliuretanică pentru industria auto pentru o sumă cuprinsă între 10 și 15 milioane de euro, au declarat pentru ZF surse din piață.

Aceasta este prima tranzacție a unui producător de componente de pe piața locală în acest an, iar oficial valoarea nu a fost făcută publică.

Consultantul Spumotim a fost firma de avocatură Schoenherr, Consiliul Concurenț ei aprobând tranzacția pe 30 noiembrie.


România prinde contur pe harta auto a Europei

Noua achiziție a fost realizată de americani în contextul în care aceștia consideră România a fi “o parte importantă a creșterii pe piața auto din Europa de Est”.

Totodată, achiziția Spumotim a fost realizată pentru a face față cererilor de componente din partea Dacia (Mioveni), Ford (Craiova) și Fiat (Serbia).

Astfel, Ford România va demara anul viitor producția monovolumului de clasă mică B-Max la Craiova, cu o cadență care va depăși cel mai probabil 100.000 de unități anual.

În plus, la Dacia anul viitor este așteptată intrarea în producție a celei de-a doua generații a modelului Logan care automat va declanșa o creștere a numărului de mașini asamblate, în timp ce Renault Industrie Roumanie va exporta în plus colecț ii CKD (mașini complet dezasamblate) ale modelului Dacia Lodgy către noua uzină din Maroc de la Tanger.

În plus, Fiat va demara în Serbia la fosta uzină Zastava producția a două noi modele cu o cadență anuală de 200.000 de unități și cu posibilitatea extinderii la 300.000 de unități.

Spumotim era deținută de persoane fizice și SIF Banat-Crișana în proporție de 3,9% din acțiuni, compania înființată în 1971 fiind privatizată în 1994.


Au preluat și fabrica de la Pitești

Spumotim a fost delistată de la Bursa de Valori București în 2002 și are în prezent 300 de angajați, iar tranzacția înclude atât sediul și fabrica din Timișoara, cât și cea din Pitești.

Compania era furnizor al Johnson Controls de dinainte de achiziție și semnase deja cu Ford România pentru a furniza bureți pentru scaunele viitorului B-Max care va intra în producție anul viitor. Compania a înregistrat în primele șase luni o cifră de afaceri de 11 milioane de euro și și-a bugetat pentru 2011 un rezultat de 22,7 mil. euro similar cu cel din 2010.

Johnson Controls a înregistrat anul trecut în România un business de peste 204 mil. euro și mai deține pe piața locală patru fabrici, la Pitești, Mioveni, Ploiești și la Craiova, pe platforma industrială a Ford România unde se produc scaune, banchete și huse pentru scaune.

Producția de la Craiova va demara odată cu intrarea oficială în producție a lui B-Max, cel mai probabil în trimestrul doi al anului viitor.