Producătorul de componente auto Johnson Controls va inaugura la finele lunii noua fabrică de scaune pentru Ford România, în urma unei investiții de aproximativ 10 milioane de euro și în cadrul căreia vor lucra circa 160 de angajați. Anterior, în luna octombrie a anului trecut Yazaki a ainaugurat o fabrică de cablaje în Caracal, iar IAC Group și Cooper standard au construit greenfielduri pentru a livra către uzina Ford România.

Cel de-al doilea constructor auto de pe piața locală va demara în prima parte a acestui an producția monovolumului B-Max, care va ieși la vânzare în trimestrul al treilea.

Grupul american Johnson Controls, care deține patru fabrici de componente auto în România, a preluat divizia auto a companiei Spumotim Timișoara, producător de spumă poliuretanică pentru industria auto pentru o sumă cuprinsă între 10 și 15 milioane de euro, au declarat pentru ZF surse din piață.

Aceasta este prima tranzacție a unui producător de componente de pe piața locală în acest an, iar oficial valoarea nu a fost făcută publică.

Noua achiziție a fost realizată de americani în contextul în care aceștia consideră România a fi “o parte importantă a creșterii pe piața auto din Europa de Est”.

Totodată, achiziția Spumotim a fost realizată pentru a face față cererilor de componente din partea Dacia (Mioveni), Ford (Craiova) și Fiat (Serbia).

Astfel, Ford România va demara anul viitor producția monovolumului de clasă mică B-Max la Craiova, cu o cadență care va depăși cel mai probabil 100.000 de unități anual.

În plus, la Dacia în acest an este așteptată intrarea în producție a celei de-a doua generații a modelului Logan care automat va declanșa o creștere a numărului de mașini asamblate, în timp ce Renault Industrie Roumanie va exporta în plus colecț ii CKD (mașini complet dezasamblate) ale modelului Dacia Lodgy către noua uzină din Maroc de la Tanger.

În plus, Fiat va demara în Serbia la fosta uzină Zastava producția a două noi modele cu o cadență anuală de 200.000 de unități și cu posibilitatea extinderii la 300.000 de unități.

Spumotim era deținută de persoane fizice și SIF Banat-Crișana în proporție de 3,9% din acțiuni, compania înființată în 1971 fiind privatizată în 1994.