JP Morgan Chase & Co., a doua banca americana ca marime dupa de Citigroup, a reusit sa eclipseze Merrill Lynch, cea mai mare firma de brokeraj din lume, prin vanzari de actiuni de 80 miliarde de dolari de pe piata americana. Cota din piata provenita din vanzari de actiuni a crescut pentru JP Morgan la 8,4% anul acesta, comparativ cu doar 6,8% pentru Merrill Lynch. Pentru JP Morgan, sectorul de actiuni tranzactionabile a crescut in fiecare an incepand cu 2001, cand intermediase 4,6% din tranzactii, iar rivalul Merrill Lynch 13,1%. Vanzarile de actiuni efectuate de Merrill au scazut trei ani la rand, dupa cum arata datele Bloomberg. Sub conducerea lui Steve Black, presedintele bancii de investitii a JPMorgan, compania a castigat in jur de 159 milioane de dolari din comisioane aferente vanzarilor in valoare de 4,85 miliarde de dolari, fata de 177 milioane de dolari castigate de Merrill de pe urma tranzactiilor in valoare de 3,9 miliarde de dolari.