Fosta banca de investitii JP Morgan este acuzata de rivalii de pe Wall Street ca ar fi dat lovitura de gratie in cazul falimentului Lehman Brothers, inghetandu-i accesul la lichiditati si actiuni proprii in valoare de 17 miliarde de dolari, scrie Sunday Times.
Potrivit celor mai mari creditori ai Lehman, actiunea JP Morgan a avut loc vineri seara, precipitand criza de lichiditati care a determinat banca de investitii sa depuna in dimineata de luni, 15 septembrie, documentatia pentru intrarea in procedura de faliment. Acuzatiile au fost depuse saptamana trecuta intr-un dosar la Curtea de Faliment de la New York.