Măscăricilor c-un ochi plâns și c-un ochi râs
le voi îmblânzi nebunia cu jucării.
La arcuri, ținte, caii nu vor mai fi,
iubesc puternicul, sărut mândrul lor gât,
și înhămându-i la patru vânturi în roză
le voi da bici ascuțit și atât.

Atac cetatea de la turnul obscur.

O, dar pionii nu vor uita înainte de toate
să lege-ntre cozi maiestatea sa, regele –
deși îl vor face puțin de rușine, dar numai atât.
Obscur al doilea, regele rece, prințul urât.

Ce sărbători se vor întinde-apoi pe tabla
de șah, cu miei jertfiți rablesian
și mâini cu vin încrucișate…
Cât despre regină, o regină singură,
bătrână-n lume, fără de cetate
în papuci de casă și cu văzul surd,
spre marea veselie a pionilor,
această doamnă fără munți și râuri
va fi un lucru, o, drăguț și absurd.

Subiecte #Jucând singur șah#Ovidiu Genaru#poem