Intr-una dintre cartile (din seria San Antonio) care i-au aparut in cursul anului 1989 la Editura Fleuve Noir, intitulata “Papa, achete-moi une pute”, Frédéric Dard scria urmatoarea (banala) fraza: “Numeroase grafitti trasate cu un stabilo-boss pe ziduri ne instiintau ca Genevieve Maudru este o tarfa”.
Ca un personaj imaginar poate fi harazit cu toate viciile si/sau virtutile lumii nu constituie un prilej de uluiala pentru nimeni. Pe taramul fictiunii, o mictiune poate fi un potop (vezi calul lui Gargantua), iar un razboi universal un simplu joc de sah.
Dimensiunile sunt perturbate dupa bunul plac al autorului, viata exista dupa moarte, iar metempsihoza nu mai functioneaza doar ca ipoteza.
Taramul in care totul devine posibil este o conventie confortabila, care nu ii poate supara decat pe cei care, intr-un fel sau altul, se simt atinsi in dreptul la propria imagine, din pricina unei prea mari asemanari, intamplatoare ori nu, cu personajele fictive. Iata de ce multe productii romanesti sau cinematografice au atasate, atunci cand au vocatia parabolei, cand doresc sa dea realitatii un aer de fictiune, un avertisment de tipul “orice asemanare cu persoane… este pur intamplatoare”.
Intr-un fel, un panou de semnalizare in mijlocul desertului, pe care sta scris: “Atentie, fata morgana!”.
Ei bine, ca sa revenim, Fr. Dard, in romanul amintit, si-a plasat actiunea in orasul Marsilia. Printre milioanele de vietuitoare din marele port exista (in realitate, vreau sa spun) una care chiar se numeste Genevieve Maudru.
Este o comercianta care se bucura de stima printre concitadini si care, colac peste pupaza, mai era si proprietara unui chiosc de difuzare a presei, in care s-a vandut si volumul “Papa, achete-moi une pute”.
Fidelii lui San Antonio, dorind sa ajusteze realitatea la dimensiunile fictiunii, au umplut peretii exteriori ai magazinului cu numeroase grafitti pornografice. Imaginea publica a doamnei Maudru a avut serios de suferit.
G.M. a dspus plangere la Tribunalul din Paris, cerand reparatii in valoare de 200.000 de franci.
Instanta i-a dat dreptate, pe urmatoarele considerente: “Folosind aceste nume si prenume neobisnuite si omitand sa verifice daca la Marsilia exista sau nu o persoana susceptibila de a fi confundata cu personajul cartii sale, Fr. Dard a comis o imprudenta vinovata, ce ii angajeaza responsabilitatea…”, bla-bla.
Cum, probabil, cazul va crea jurisprudenta, ne grabim sa recomandam prozatorilor de pretutindeni sa citeasca, in momentul in care fac exercitii onomastice, registrul starii civile, sau, in cel mai rau caz, cartea de telefon.
Nu ca sa se inspire, cum ar fi normal, ci ca sa evite coincidentele. Pentru autorii cu tiraje de 200 de exemplare, consultarea este facultativa.