Județele Constanța și Tulcea sunt sub atenționare cod galben de viscol până sâmbătă la ora 10.00, meteorologii anunțând că în aceste zone vântul va avea intensificări cu viteze de până la 60 de kilometri pe oră, troienind zăpada.
Potrivit avertizării transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), până sâmbătă, la ora 10.00, în județele Constanța și Tulcea “vântul va mai prezenta intensificări cu viteză la rafală de 50-60 km/h, viscolind și troienind zăpada”.
În zilele următoare, valorile termice vor continua să scadă, iar vremea va deveni geroasă în cea mai mare parte a țării, potrivit ANM.
Joi, autoritățile au prelungit codul portocaliu pentru județele Constanța și Tulcea, până vineri la ora 12.00, iar codul galben a fost emis pentru județele Brăila, Buzău, Vrancea, Galați, Ialomița și Călărași.
“După ora 12.00, rămâne cod galben numai pentru județele Constanța și Tulcea, din cauza viscolului care va fi undeva între 50 și 60 kilometri pe oră. În rest, pentru restul județelor, nu vom mai avea cod galben sau portocaliu, ceea ce înseamnă că intrăm în linie dreaptă cu activitatea de deszăpezire și reluarea traficului normal”, a anunțat, vineri, premierul Emil Boc, la finalul reuniunii Comandamentului pentru Situații de Urgență de la Ministerul Administrației și Internelor.
El a atenționat că vor fi temperaturi extrem de scăzute, de minus 15 – minus 20 grade Celsius, și că încă mai sunt 191 localități cu probleme în furnizarea energiei electrice.