Google maps a avut în februarie 65 de milioane de vizitatori, iar peste 70% dintre americanii care au căutat hărți au recurs la acest serviciu. Singurii care le amenință supremația deplină sunt o jumătate de milion de anonimi din lumea întreagă care contribuie la open street map.
Când vine vorba de hărți online, primul nume ce ne vine în minte este Google. Istoria hărților lor începe în 2004, când Google a cumpărat o companie australiană care se numea Where 2 Technologies și dispunea de un program de desenare a unor hărți statice pe care le distribuia prin internet. Google a transformat programul într-o aplicație web și a inclus-o în serviciul Google Local, în scurt timp devenit Google Maps și pe baza căruia au fost construite o mulțime de alte servicii precum Transit (transport public) sau binecunoscutul Street View.
Apoi s-a întins și în spațiul cosmic, furnizând hărți pentru Lună, Marte și pentru întregul univers vizibil. Însă un pas important spre dominația absolută pe această piață a fost publicarea interfețelor de programare, astfel încât o mulțime de alte firme au putut să dezvolte servicii noi. În cele din urmă, hărțile au ajuns în telefoanele inteligente și fac tot felul de lucruri utile, de la etichetarea pozelor până la sistemele de navigație.Adevărul este că Google nici nu a prea avut concurență. Citiți opinia integrală a lui Mircea Sârbu pe www.businessmagazin.ro
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.