Despăgubirile pentru vătămări corporale și deces ca urmare a unor accidente de circulație achitate în urma unei decizii judecătorești s-au ridicat la 175 mil. lei (41 mil. euro) anul trecut, fiind de două ori peste nivelul compensațiilor stabilite pe cale amiabilă, potrivit CSA.

Numărul dosarelor achitate de asigu­rători a fost de 4.100, iar jumătate au fost soluționate în instanță.

Astfel, dauna medie plătită în instanță urcă la 90.000 de lei, în timp ce în cazul soluționării amiabile dauna medie este de circa 38.500 de lei.

“Este foarte limpede că acest ecart de 134% al daunei medii plătite prin intermediul instanțelor față de cea plătită pe amiabil reprezintă încă un punct de care ne putem lega speranțele noastre de dezvoltare a sectorului de mediere în asigurări în viitor”, a declarat Dan Constantinescu, membru în Consiliul CSA, prezent la un eveniment de profil.

Rezerva de daună avizată la finalul anului 2011 constituită în baza dosarelor rezolvate amiabil era de 199 milioane de lei, în timp ce pe baza dosarelor soluționate în instanță a atins 588 milioane de lei.

Referitor la situația dosarelor de regres administrativ, cifrele CSA pentru intervalul ianuarie-iunie 2012 arată că pe rolul instanțelor de judecată erau înregistrare un număr total de 14.280 de dosare de daună, iar suma totală a pretențiilor se ridica la 114 milioane de lei.

În 2011 companiile de asigurări din România au achitat aproximativ 380 milioane de lei pentru vătămări corporale și daune materiale beneficiarilor de polițe RCA, un asigurător ajungând să plătească și un milion de euro pe un singur dosar de despăgubire.

Plățile pentru vătămări corporale au avansat puternic în ultimii ani, ajungând de la 3% din totalul despăgubirilor RCA în 2008 la nivelul de 20% în prezent. Totuși volumul plăților este semnificativ mai mic decât cel raportat în țările vestice din cauza faptului că românii solicită de obicei despăgubiri doar pentru pagubele produse autoturismelor.

Prezent la eveniment, alt membru al Consiliului CSA, Albin Biro, a spus că medierea poate reduce numărul de dosare aflate pe rolul instanțelor, degrevând astfel activitatea judecătorilor, în condițiile în care, au fost cazuri în care, mai mult de jumătate din dosarele programate într-o zi aveau legătură cu domeniul asigurărilor.

Medierea reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, in condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților.