Cu deosebire dupa 1885, junimistii au incercat sa-si reimprospateze randurile cu tineri afirmati in spiritul noilor tendinte ale stiintelor umaniste. Printre acestia se numara Mihail Dragomirescu, P.P. Negulescu, C. Radulescu-Motru, Teohari Antonescu. Acesta din urma a fost deosebit de activ in a-i remobiliza pe vechii junimisti ramasi la Iasi, intrati intr-un soi de letargie, multumiti cu solitare activitati intelectuale. S-a autolegitimat in acest demers atat prin stransele relatii ce le avea cu Titu Maiorescu, cat si prin casatoria cu Eugenia Vargolici, fiica universitarului si junimistului Stefan Vargolici. Antonescu incearca sa refaca vechea traditie junimista a intalnirilor saptamanale, acasa la el sau la cineva mai instarit, organizeaza conferinte si provoaca la dezbateri stiintifice, convoaca noi membri. Din jurnal rezulta, insa, insatisfactia sa de a nu mai putea reface atmosfera Junimii de odinioara. (Radu Constantinescu)
16 decembrie 1894, Iasi
… Aflandu-ma in vizita la Odobescu … fiindca eram cu totii la un loc si vorbeam despre Hasdeu, am trecut usor la spiritismul lui Hasdeu si ciracilor lui. Ce este mai curios si ceea ce izbeste aproape pe toti este faptul ca oameni foarte seriosi si pozitivi ca Stefan Mihailescu si Istrati sunt mai spiritisti decat toti ceilalti ciraci. De Istrati am aflat faptul urmator: el avusese un baiat mititel foarte frumos si nu stiu din ce boala copilul a murit; d-atunci incoace Istrati si toata familia sunt dezolati, plang toti in casa, nevasta, ceilalti copii si pana si guvernanta venita din strainatate pentru fete. Intr-o seara, spune Odobescu, Istrati sub impresia aceasta trista statea la masa si citea. Deodata, in tacere, observa ca dulceata de pe farfurioara si paharul aduse pentru Istrati sunt desertate pe rand de o mana invizibila, diafana, si repuse pe masa. Istrati uitandu-se inspre partea locului vede foarte clar umbra fiului sau trista si plansa. Iti poti inchipui ce durere adanca si ce tristete a trebuit sa produca in membrii familiei care fusesera mai in urma instiintati de catre Istrati. Si astfel a intrat el in cercul lui Hasdeu si dedat la spiritism. In aceeasi ordine de idei, am aflat ca acea aparitiune stranie de figura alaturi de fotografiile pe care Hasdeu le scotea dupa diferitele spirite se explica printr-o amagire grosolana: neamtul care-i scotea fotografiile avea grija mai-nainte, de acasa, ca pe aceeasi placa sensibila, care-i folosea mai in urma pentru fotografierea spiritelor, sa scoata foarte repede o poza fie de pe o maimuta, fie de pe alt animal sau om. Si cand venea la Hasdeu, suprapunea sau punea alaturi fotografia noua si in asa chip iesea spiritul ca o noua, alaturata, pasa de umbra. Cand s-a prins de veste, neamtul o si luase la sanatoasa peste granita. Totusi Hasdeu a ramas convins in adevarul pacaliturii grotesti. Odobescu explica in chipul cel mai plauzibil cazul lui Istrati: probabil sub impresia durerii, Istrati a trebuit sa ia dulceata si apa in mod inconstient; la urma, dupa reimprospatarea durerii, prin puterea de imaginatiune revazand copilul, a legat aparitia aceasta momentana, halucinatia, cu lipsa dulcetii din farfurioara si asa a crezut ca fiul sau dupa savarsirea actului s-a dus.
21 ianuarie 1895 ,Iasi
S-a infiintat vechea Junime. Si iata cum: Maiorescu, inainte d-a pleca la Iasi, imi spusese ca este vorba sa se refaca o noua editie a Junimii. “Voi scrie lui Volenti (Nicolae Volenti (1856-1910), poet, cu studii juridice, membru al Societatii Junimea n. red.), un fost junimist”. A scris urmatoarele: “M-am gandit daca n-ar fi bine sa se reinceapa vechea noastra Junime, sa reconstituiti societatea avuta de noi, cu elemente tinere, care au acelasi simt de frumos, acelasi cuget curat si iubire pentru adevar si acelasi dispret pentru frazeologie (vezi Ureche, Nadejde, Hasdeu etc). Cu vechile elemente care sunt p-acolo si cu celelalte noi, Negulescu si Teohari Antonescu, ati putea reincepe pe aceeasi scara fosta Societate; la ele puteti adauga pe Nanu, Missir, Miron Pompiliu.” Mai-nainte, insa, d-a intra in materie, la inceputul scrisorii ii vorbeste Maiorescu despre schimbarile intamplate in Convorbiri.
Scrisoarea a citit-o Missir, care sedea langa mine. Missir a inceput povestirea sa cu cumparatoarea “talangei” Societatii Junimea. “Lasase Maiorescu pe Melik sa caute o talanga pentru Societate. Melik, cum era el foarte modest si sfios, intra la jidan: “Ma rog d-ta sa-mi dai o talanga”. “De care vrei – il intreaba jidanul -, de oi sau de boi?” “Apoi – si se freca pe la barbie – sa-mi dai una de boi”. Si asta a fost talanga Societatii si o pastrez eu acum”. Mi s-a spus mult despre rolul lui Creanga. “Cand avea cate ceva de spus, din mijloc de unde era, ca taranul fericit sa spuie ceva nou ce nu-l stie ceilalti – vorbeste Missir -, numai ce se repezea o data intre noi, isi spunea povestea si apoi linistit pleca la loc. Cand vroia sa vorbeasca Creanga, sa-si spuie el povestea sau pacalitura, apoi fie orice ar fi fost, toti sareau, intrerupeau pe cel ce vorbea sau citea si ascultau ceea ce spune dansul”. Lambrior de asemeni le spunea late si numai ce-si punea mana la gura si dupa ce-si vorbea “istoria” se intorcea la ceilalti: “ce, ori am spus-o prea lata?”. “Numai cand venea Alecsandri stateam cuminti. Alecsandri ori citea ce avea de citit, ori vorbea ce avea de vorbit – de regula vorbea numai dansul – si apoi dupa un ceas pleca. Aceasta exceptie numai cu Alecsandri se facea”. Despre Carp am auzit o anecdota nostima care-l zugraveste deplin: “de regula el cauta tot discutii generale in orice lucru, uneori aducea in vorba cate o idee si se discuta pe tema data. Intr-o zi, nu stiu asupra carui cuvant, Carp sustinea o parere, noi ceilalti sustineam alta parere. La urma unul din noi: “Stai omule sa cautam in Littre, ca ne invata ce sa credem asupra lucrului”. Cauta si se afla ca adevarata opinie era de partea celor contrari lui Carp. Carp de colo: “c’est Littre qui a tort””. Va sa zica in mintea omului astuia nici ca intra idea ca el n-are dreptate….
In rezumat, impresia mea este ca vechii junimisti in amintirea zilelor frumoase petrecute impreuna, iar cei noi in speranta unui cer mai senin si unui ideal de realizat, toti vor face posibilul sa ne redea veselia de odinioara si ca desi Naum spunea: “vechea Junime nu mai reinviaza, erau alte timpuri, erau alti oameni, lipseste Maiorescu”, totusi spirite mari vor reiesi si cine stie daca petrecerea noastra de asta seara nu este mai intai preludiul placut al unor petreceri si mai frumoase in viitor si, ceea ce e mai insemnat, poate dintre noi, poate dintre cei ce au sa vina, se vor naste spirite asa de mari, asa de inalte, incat lumea aceasta colosala sa priveasca sute si sute de ani la petrecerile noastre, ca la petrecerile unei generatii uriase, la care exista vlaga si sufletul aprins pentru frumusetea divina, pentru adevarul cel nobil. Cei ce m-or citi, daca vad oarecare fraze late, sa ma ierte, fiindca am convingerea ca d-aici inainte incepe o “viata vie””.
S-a hotarat sa se tie banchetele la Iasi si sa se aduca toti fostii membri ai Junimii sa ia parte. Amin.
27 ianuarie 1895
… Am inceput sa vorbim despre vechea Junime. Despre Alecsandri tot acelasi lucru s-a spus: “Venea rar la Societate si sedea putin. Atunci lasam toate glumele, toate caraghioslacurile si ne cuminteam. Era alt om, din alta lume decat a noastra, jucase un rol mare in viata noastra contemporana, fusese ambasador, in fine, toate il faceau sa fie respectat. Cand citea el cate o lucrare – imi pare Despot Voda, in fine, o piesa unde era vorba despre Cleopatra a Egiptului -, toti ascultam cu sfintenie; doar Pogor, care era foarte sarcastic, foarte vesel, umplea sala de veselie numai cand aparea inauntru, care era instruit, in curent cu toate, spirit foarte patrunzator, indraznea sa atace, sa zica mai jumatate serios vreo observatie; noi astialalti stateam tacuti si de treaba. Erau atunci si alte elemente: Conta, Lambrior, Creanga, Eminescu, Maiorescu, Carp, Teodor Rosseti, Missir, Pogor, Negruzzi, mai la urma Gane, Panu, Xenopol etc, in fine, boierimea cea mare de p-aici si tot ce era inteligent aci venea. Era o sarbatoare zilele de intrunire, asteptam ziua cu o nerabdare nespusa. Si era atunci bogatie, belsug, fumai cat vrei, la discretie, vin, ceai, cafea. Apoi, cand era cate o discutie, se spunea pe fata tot ce aveai de spus, nu ascundeam nimica, si vai de sufletul aluia care se supara; pai nu mai putea veni. Banchetele care le faceam la Binder, ajungeam cu numarul pana la 100 si radeam si petreceam cum nu-si poate cineva inchipui.”
* Fragment din volumul Jurnal de Teohari Antonescu, in curs de aparitie la editura Limes, editie ingrijita de Lucian Nastasa