In acest episod al jurnalului cancelarului Casei Regale, ultimul pe care il publicam in “Ziarul de duminica”, Eugen Buhman continua descrierea evenimentelor de la Casa regala dupa plecare regelui Carol al II-lea.
In timpul zilei insa, Olga Prezan afla ca programul oficial prevede formarea cortegiului din gara, in modul urmator: in prima trasura vor lua loc Regele Mihai cu Elena, in a doua Antonescu cu d-na, iar maresalul cu doamna abia in a treia. In dimineata sosirii lui Prezan, nevasta-sa ii arata programul si, constatand indignati rolul modest ce li se acorda, convin amandoi sa nu ia parte la primire. Maresalul se inapoiaza foarte suparat la mosie si conlucrarea sa alaturi de Antonescu s-a terminat cu asta pentru totdeauna.
La plecarea din tara, Regele se hotaraste a se stabili in Portugalia. Cum insa intentiona a se opri in trecere, pentru un timp oarecare, in Elvetia, s-a cerut guvernului de acolo viza necesara la intrare, care a si fost acordata imediat. Cand insa trenul a ajuns la frontiera Elvetiei, s-a prezentat Regelui un inalt functionar al Ministerului de Externe, insotit de Guranescu, Ministrul nostru in Elvetia, care a exprimat Regelui rugamintea guvernului elvetian de a nu prelungi sederea sa in acea tara, din cauza obiectiunilor ridicate de Berlin, unde acest proiect nu este agreat.
In urma acestei schimbari de program, Regele se opreste peste noapte la Lucarno, si de acolo pleaca a doua zi prin Milano si sudul Frantei spre Portugalia. (…)
O deosebita delicatete pentru concediatii vechi slujbasi ai Regelui Carol II, s-a manifestat prin eleganta masura luata de Curtea Regelui Mihai de a nu se mai permite acestor persoane intrarea in palat. Fostul Maestru de Ceremonii al Regelui Carol, I. Starcea, caruia nu i-a putut trece prin minte ca o asemenea masura ar putea fi luata sub domnia Regelui Mihai, fiul fostului sau stapan, a venit intr-o dimineata la palat ca sa-si ia niste hartii personale ce ramasesera in cancelaria sa. Portarul de la intrare a trebuit sa-i spuna de ordinul primit si sa-i refuze intrarea. Starcea, om batran, caruia Regele Ferdinand ii daduse dreptul de a purta titlul de baron acordat de Imparatul Austriei prin vremea cand familia Starcea era stabilita in Bucovina, a fost atat de impresionat de aceasta neasteptata brutalitate, incat i-a venit rau si a trebuit sa se aseze pe treptele din fata usii de la intrare, acolo unde cu cateva zile mai inainte, acelasi portar il primea cu reverenta pana la pamant.
Cu titlul de modesta contributie la studiul psihologiei omenesti, trebuie sa povestesc aci cazul lui Florian Marinescu, omul care functioneaza de vreo 25 ani ca administrator al averii Casei Regale, platit cu leafa buna si cinstit cu decoratii atat de Regele Ferdinand, cat si de Regele Carol II, ramas in aceeasi slujba si sub Regele Mihai, om care, a doua zi dupa plecarea fostului Rege, a inaintat doua denunturi, unul catre generalul Antonescu si al doilea adresat Ministrului de Finante, in care a acuzat pe Regele Carol ca ar fi facut operatiuni prin care statul ar fi fost pagubit cu sute de milioane. N-a uitat de a mentiona in denunt ca el, Marinescu, pune la dispozitia cercetarilor toate actele ce se afla in arhiva palatului, precum si toate informatiile de care ar fi nevoie spre a dovedi cele aratate.
Generalul Antonescu, incantat de asa ocazie ce i se oferea, ordona imediat o ancheta prezidata de Capatana Aurel de la Curtea de Casatie, ancheta care a durat vreo doua luni si in cursul careia am fost interogati toti care fuseseram in serviciul palatului.
Eu, care n-am facut parte din administratie si nici n-am fost vreodata gestionar de bani, nici macar pentru suma de o suta lei anual, n-am avut nici o informatie de dat.
In schimb prefectul palatului, colonelul Stavar, om cinstit, care a depus munca folositoare in functiunea sa timp de 10 ani, a avut multe de suferit si la urma, a mai fost si trimis in lagar, unde a fost detinut un an intreg din ordinul lui Antonescu, fara a se fi putut gasi ceva impotriva gestiunii sale si fara macar vreo judecata oarecare.
Ulterior am aflat ca toate scutirile de vama acordate prin lege Casei Regale, timp de 10 ani, de la 1930 pana la 1940, au fost puse in sarcina Regelui Carol, sub pretext ca toate aceste scutiri ar fi fost obtinute din ordin, ceea ce nu-i adevarat, si o suma de cateva sute de milioane a fost sechestrata din averea Regelui Carol, fara ca Regele Mihai sa fi chemat o singura data pe Stavar spre a se informa daca acuzatiile aruncate parintelui sau sunt intemeiate sau nu, lasand in modul acesta camp liber opiniei publice la toate banuielile posibile.
Denunturile lui Florian Marinescu au umplut de satisfactie pe Antonescu, caci ele i-au dat prilejul spectacular de a lovi in Regele Carol, dar asta nu l-a impiedicat pe general de a-si arata consideratia ce o are pentru denuntatori, caci in urma unei certe ivite ulterior intre Marinescu si generalul Manolescu, cearta in care ambii s-au acuzat reciproc de serioase neregularitati in atributiile lor, generalul Antonescu i-a scos din slujba pe amandoi.
Un incident destul de amuzant s-a petrecut in timpul faimoasei anchete facute la toate serviciile palatului, un mic fapt divers fara nici o importanta, daca n-ar caracteriza asa de bine pe omul care l-a provocat. Sunt chemat intr-o zi la palat de catre colonelul Ramniceanu, actualmente pus de Antonescu spre a implini functia de maresal al Curtii si, cu aceasta ocazie, urmeaza intre noi urmatoarea conversatie:
– “Spune-mi, te rog”, zice Ramniceanu, “dumneata, care ai facut atatia ani serviciu la Regina Maria, primit-ai dupa moartea ei, in 1938, vreun dar testamentar, asa cum au primit toti aceia care au lucrat mult timp cu dansa?”
– “Nu, n-am primit nimic, dar stiu ca colegii mei au primit”.
– Apoi, iata, in casa de fier aflatoare in cancelaria lui Urdareanu, s-au gasit mai multe obiecte lasate de Regina Maria spre a fi inmanate persoanelor indicate pe biletul ce le insotea. Printre altele, s-a gasit acest obiect prevazut cu numele dumitale, pe care sunt autorizat de Rege a ti-l preda”.
Si-mi da un frumos coupe-papier in argint aurit, pe care era gravata in email albastru iscalitura Reginei Maria si o cruce.
Ne-am intrebat amandoi de ce oare nu mi-a remis Urdareanu acest obiect, timp de trei ani?
Cineva de langa noi isi da parerera: “A crezut ca-i de aur si l-a facut uitat!”
Se vede ca s-a nimerit sa fie cineva la palat care si-a dat seama, in sfarsit, ca modul in care am fost concediati din serviciu in termen de 24 ore, atatia oameni imbatraniti in slujba palatului, nu era numai in contrazicere cu traditia familiei Hohenzollern, care a aratat totdeauna o deosebita consideratie pentru toti aceia care au servit-o, ci a fost o masura lipsita de demnitate pentru o curte regala, caci in ziua de 6 ianuarie 1941, am primit o invitatie la dejun, din ordinul Regelui.
Spun drept ca in primul moment ma hotarasem sa nu raspund nimic la aceasta tardiva manifestatie de politete, dar cum tineam sa comunic personal o anume informatie Regelui Mihai, m-am dus.
Odata cu mine, mai fusesera invitati: generalul Ilasievici, Ion Starcea, Flondor, dr. Mamulea, lt. colonel Mihailescu. Am remarcat ca pe Stavar nu l-a invitat.
Regele Mihai si M. S. Elena au fost amabili cu noi, dar era vizibil ca devenisem straini la aceasta curte. Dupa masa, m-am folosit de un moment in care Regele era singur si l-am intrebat: “Sire, Maiestatea Voastra stie ca in capitala circula o lista legionara cu numele unor persoane care urmeaza a fi suprimate din viata si ca in capul acestei liste figureaza Regele Carol?”
– “Stiu!”
Atata.
La plecare, ni s-a dat fiecaruia cate o fotografie inramata cu chipul Regelui Mihai si al M.S. Elena, iscalita de ambii.
A fost ultima data cand l-am mai vazut pe Regele Mihai si ultima data cand am calcat pragul palatului regal.