Acțiunea zilei de ieri
Acțiunile producătorului de bere Bermas Suceava au făcut ieri obiectul unei tranzacții speciale importante, în valoare de 661.000 de lei, prin care s-au transferat 661.000 de titluri ale companiei, reprezentând circa 3% din capitalul societății.
Prețul de transfer a fost de un leu/acțiune, același ca cel din ședința precedentă. Titlurile Bermas Suceava au pierdut de la începutul anului 33% din valoare pe fondul finalizării planului de răscumpărare de acțiuni derulat de companie până în luna martie.
Acțiuni de urmărit azi
-
Acțiunile Fondului Proprietatea (FP), care au atins un nou maxim istoric, de 0,7095 lei/unitate și au crescut cu 29% de la începutul anului.
-
Titlurile Argus Constanța (UARG) după anunțarea privind oferta publică de preluare a companiei de către SIF Oltenia.
-
Acțiunile Conpet Ploiești (COTE) după demisia lui Daniel Adrian Naftali din consiliul de administrație al societății.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.09.2013