Acțiunea zilei de ieri
Fondul Proprietatea (FP), care a înregistrat ieri o revenire puternică, câștigând 2,7% după ce în precedentele două ședințe s-a corectat cu 5,3%. Titlurile Fondului Proprietatea au făcut ieri obiectul unor tranzacții în valoare de 16,1 mil. lei și au închis la un preț de 0,835 lei/acțiune.
Volatilitatea extremă a acestor acțiuni din ultimele zile vine în contextul în care programul de răscumpărare de acțiuni demarat de fond se apropie de sfârșit. De la începutul anului acțiunile Fondului Proprietatea s-au apreciat cu 52%.
Acțiuni de urmărit azi
- Acțiunile Transgaz Mediaș (TGN), care au pierdut și ieri 1,2% din valoare după ce ce FP a anunțat că ia în calcul vânzarea participației de 15% în companie. Cotația a atins minimul ultimilor doi ani și jumătate.
- Titlurile Nuclearelectrica (SNN), după ce compania a oprit unitatea 2 de la Cernavodă pentru efectuarea unor lucrări la echipamente.
- Acțiunile Electroputere Craiova (EPT), care au adăugat ieri 10,7%, după ce acțiunile companiei au crescut șapte ședințe la rând cu 14-15%.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.12.2013