Ecaterina Oproiu

Jurnal 1

Piguleli

Editura SemnE

„Nu știu alții cum sunt, dar, pentru mine, recitirea, roaderea, mâncarea, iar, pe parcurs, halirea propriului trecut a fost – și rămâne – un fel de autocanibalism.” „Pentru acest prim volum de amintiri, n-am fost capabilă s-o iau pieptiș. Am preferat să merg soft, întrucâtva, pe pizzicato și – cert – pe nevoia de a pomeni câțiva oameni care merită, cu adevărat, veșnica pomenire.” Extraordinar acest volum de amintiri al Ecaterinei Opropiu, dramaturg, critic de film, magistrat, realizator de filme documentare, scriitor și traducător, redactor șef al revistei „Cinema”, colaborator al televiziunii și multe altele, în cei peste 80 de ani de viață. O adevărată galerie de stop-cadre dintr-o jumătate de secol, cu personaje emblematice pentru o epocă, reînviate uluitor.

Adrian Alui Gheorghe

Urma

Editura Cartea românească

„Am scris Urma – declară autorul – dintr-o respirație, în trei, patru săptămâni, după ce am purtat  în minte subiectul vreo doi ani. E o poveste care intră în intimitatea teribilei închisori de la Aiud, în anul 1960, un an de vârf al torturii din perioada comunistă.” În închisoarea de la Aiud, apar urme suspecte pe zăpada dintre pavilioanele înțesate cu „politici”. Se declanșează o anchetă. Mărturiile sunt halucinante: soția unui deținut – desigur, e vrăjitoare – își posedă cu patimă soțul, noaptea, în celulă, călugărul Daniil, mort cu un an în urmă, și Maica Domnului vin să aline suferințele „bandiților”. Ancheta se împotmolește, amenințările curg de la Centru. Trebuie găsit vinovatul și cum cazul depășește granițele realității, acesta nu poate fi decât magicianul care preface apa în vodcă, descuie orice ușă, smulge cu puterea gândului hainele gardienilor: deținutul Gurii Lovin.

Graeme Simsion

Proiectul Rosie

Editura Polirom

Colecția Biblioteca Polirom Actual. Traducere din limba engleză și note de Ioana Văcărescu. Romanul de debut al lui unui scriitor născut în Noua Zeelandă și stabilit în Australia, recompensat in 2012 cu Victorian Premier’s Award pentru manuscrise inedite si care s-a bucurat de un mare succes. Cartea urmeaza sa fie tradusa si publicata in peste treizeci de limbi. Este vorba despre o imposibilă poveste de dragoste. La treizeci si noua de ani, Don Tillman, un profesor de genetică suferind – fără sa stie – de sindromul Asperger, e inca burlac. A initiat Proiectul Sotia, pe baza unui chestionar de saisprezece pagini, care il va ajuta sa-si afle partenera perfecta prin eliminarea pas cu pas a tipurilor feminine nepotrivite.

Numai ca frumoasa Rosie, care da buzna in viata lui, e exact pe dos.

Iuliana Nălățan

India Darshan

18.000 km de călătorii interioare

Editura Cununi de stele

„În India, când te afli în prezența unui maestru, a unui om sfânt, când mergi la temnplu și te uiți la Dumnezeu sub formă de imagine sau statuie, se spune că primești darshan… Darshan înseamnă viziune, punct de vedere…  A vedea cu adevărat înseamnă să devii una cu ceea ce vezi. Asta înseamnă darshan… În decursul a două călătorii de șapte luni în total am parcurs India de la nord până în cel mai sudic punct. Am văzut India atemporală și India istorică. Am dormit pe jos și în hotel de 5 stele. Am străbătut peste 18.000 de km cu autobuzul și trenul, vizitând locuri din paisprezece state. Cartea reprezintă, pe de o parte, descoperirea unei culturi noi, pe de altă parte, călătoria mea interioară.”

Tiago Rebelo

Timpul iubirilor perfecte

Editura Allfa

Traducere din limba portugheză și note de Cristina Drăghici. Colecția Strada Ficțiunii – Bestseller. „La sfârșitul secolului al XIX-lea, în anii tumultuoși de după Ultimatumul britanic, Coroana portugheză se confrunta, atât în regat, cât și în colonii, cu o serie de crize politice, sociale și militare, care aveau să ducă la prăbușirea monarhiei constituționale. În aceste vremuri tulburi, locotenentul Carlos Montanha, militar tânăr, curajos și ambițios, este detașat în inima Angolei, unde triburile indigene începuseră să se răzvrătească, profitând de slăbiciunile armatei portugheze. Aici, Carlos o întâlnește pe Leonor, fiica nonconformistă și încântătoare a colonelului Carvalho, și între cei doi se aprinde o pasiune mistuitoare, pe care nu o va putea stinge niciunul dintre nenumăratele obstacole care le vor apărea în cale.”

Irina Pavlovici

Cu dragoste despre un popor de cuci

Editura Vremea

„Emigrată în 1993, foarte tânără, Irina Pavlovici trăiește la Paris. Absolventă a Facultății de Matematică din București, este posesoarea unui master în finanțe internaționale la HEC (École de Hautes Études Commerciales) din Paris. Ce a putut-o îndemna pe această matematiciană de formație, înzestrată cu un spirit ascuțit și precis, să se lanseze în aventura literară concretizată în paginile acestui mic roman de debut? Răspunsul poate fi simplu: însuși universul plin de viață și de haz, multicolor, pitoresc al comunității române din Paris.” (Editura Vremea)