Marți 8 septembrie, s-a deschis la Galerisa Senso expoziția personală de pictură „Just imagine” a artistei Oana Maria Cajal. Expoziția poate fi vizitată până la 3 octombrie, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbăta și duminica între orele 12.00 -18.00.
Reputată autoare de piese de teatru, premiată pentru dramaturgie de UNITER, Oana Maria Cajal a devenit în ultimul timp un binecunoscut și apreciat artist plastic. După ce numeroase piese de teatru i-au fost puse în scenă pe continentul nord-american și a creat scenarii de film, la Montréal, unde locuiește de mai bine de 20 de ani, s-a reîntors la pictură și desen având deja la activ șase expoziții personale și lansări ale unor albume de artă inedite: „Dintr-odată, destul de recent, am realizat că nu am destul timp pentru cât de mult aș avea de spus. Am reînceput să pictez. Imaginile sunt mai rapide decât cuvintele! Ardeam de nerăbdare să pictez viața sub toate înfățișările ei: frumusețea, disperarea, dumnezeirea, spaima, calmul, întunericul, lumina… Pictez ca să vă incit să celebrați viața!”
Oana Maria Cajal este membră a Asociațiilor New Dramatists și Dramatists Guild of America din New York și Playwrights Workshop Montréal, Playwrights Guild of Canada, a Uniunii Scriitorilor din România, UCIN și a UNITER.
Iată o scurtă autobiografie a artistei:
„M-am născut în casa părintească din București, sub vraja ochilor de bronz ai Domnișoarei Pogany. Vedeam în ea zâna mea cea bună. Celebra sculptură a lui Constantin Brâncuși era sufletul, soarele colecției de artă a bunicului matern, Octavian Moșescu, un admirator și emulator al artiștilor, un rafinat colecționar, care, sub aparența unui boem fără vârstă, ascundea profunzimea unui gânditor socratic. Am copilărit înconjurată de opere de artă, de obiecte și tablouri minunate. Pentru mine pereții casei erau ferestre deschise către lumina culorilor, către vis, către iubire. Fiecare tablou îmi spunea o poveste și imaginația mea înflorea în preajma lor și a extraordinarilor artiști și scriitori care ne frecventau des casa: Lucian Grigorescu, Camil Ressu, Jean Steriadi, Gheorghe Anghel, Dumitru Ghiață, Ion Pillat, Adrian Maniu, Camil Petrescu, Hrandt Avachian.
Când aveam 5 ani, s-a născut fratele meu. Așteptându-l să vină de la spital, am făcut primul desen. O vază maro, cu flori maro, pe o masă maro, sub un cer maro. Creionul maro a fost singurul pe care l-am putut găsi în casă. Nu-mi plăcea culoarea maro, dar îmi amintesc cât de fericită eram să desenez!
La 9 ani, am avut prima mea expoziție în livada din fața casei de vară a bunicilor. Mi-am agățat picturile pe o frânghie de rufe, între doi cireși în floare. Bunicul a luat parte foarte ceremonios la «vernisaj». S-a oprit îndelung asupra fiecărui tablou și l-a studiat atent. În final, a cumpărat câteva «opere».
La 18 ani, eram pregătită să intru la Institutul de Arte Frumoase. Cu o zi înainte de examen, nu știu de ce, m-am răzgândit și m-am înscris la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. Am devenit critic de teatru, însă meseria mea nu mă entuziasma. Ca și culoarea maro… În schimb, adoram teatrul. Întâlnirea la București cu legendara Ellen Stewart a fost decisivă. La puțin timp, am reușit să scap de dictatura ceaușistă. Am luat avionul spre New York cu mâna bandajată: în noaptea de dinaintea plecării, cel mai bun prieten al meu, câinele vecinului din față, m-a mușcat. De ce? Așa a început eternul meu periplu. De la New York, am plecat în California, unde am făcut un Masterat în Dramaturgie și unde am început să scriu în engleză. După revoluția din 1989, am vrut să mă întorc. În schimb, m-am căsătorit cu prima mea iubire din România, dr. Ștefan Cajal, care locuise până atunci la Montréal. Când fiica noastră Annya s-a născut, am învățat să iubesc într-un mod care nici nu știam că există. Ea e forma desăvărșită a poemului meu de dragoste, adevărata mea capodoperă.”
În 1980, Oana Maria Cajal primea o bursă din partea Asociației Criticilor de Teatru Americani (American Critics Association). A urmat cursuri de critică de teatru la City University din New York și NY University și a obținut apoi un „Master of Fine Arts” în dramaturgie, la U.C.S.D. – University of California, San Diego. În 1986, prima sa lucrare „East European Tetralogy” („Teatrologia în Europa de Est”) a fost nominalizată pentru cea mai buna piesă a anului de Uniunea Criticilor de Teatru din San Diego. A devenit bursier Fulbright din partea Fondului Național al Artelor pentru Dramaturgie. În 1990, când a revenit în România a avut parte de experința nefastă a Mineriadei din 13-15 iunie și care s-a transformat în piesa „The almond seller” („Vânzătorul de migdale”) care a avut premiera în 1991 la New York, la teatrul Baca-Downtown.
„Berlin, Berlin” s-a jucat la Mandell Weiss Center for Performing Arts din La Jolla, California și la Workhouse Theatre din New York and Brandeis University din Boston, Massachusetts, iar piesa „The inconvenience of being alive” („Neajunsul de a fi în viață”), la Lincoln Center în 1996. Un an mai târziu, „The Enduring legend of Marinka Pinka and Tommy Atomic” a fost selecționată la Chicago SummerNite Festival, iar în 1998 scenariul său, „Labirint” a fost preluat de compania Fox Searchlight Pictures. În 2003 „The Long Journey To Whereto”, un puzzle teatral a fost inclus în repertoriul Perishable Theatre din Rhode Island, „Waiting for Godot to leave” („Așteptând plecare lui Godot”) a fost produsă de Immigrants Theatre Project din New York, iar „Exchange at Café Mimosa” a fost inclusă în repertoriul American Repertory Theatre din Cambridge, la Workhouse din New York, la Perishable Theatre și la Mercury Players Theatre din Madison.
Stabilită de peste 20 de ani la Montréal, cu soțul, Dr. Ștefan Cajal și fiica lor Annya, Oana Maria Cajal este o importantă reprezentantă a dramaturgiei românești și americane și este membră a Asociațiilor „New Dramatists” și „Dramatists Guild of America” din New York și „Playwrights Workshop” Montreal, Playwrights Guild of Canada, a Uniunii Scriitorilor din România, UCIN și a UNITER. A publicat „Ten plays and a screenplay” („Zece piese și un scenariu”) și în 2007 a lansat la Montreal „Solenodon – un soi de carte post-modernă de desene și poezie, picto-poeme” – în care cuvintele și grafica coexistă într-o perfectă simbioză.
În 2011 a prezentat expoziția de pictură „Afișe pentru piese nescrise” – „Posters for Unwritten Plays” la Seagram Gallery, Centaur Theatre din Montréal.
În 2012 piesa de teatru „Ultimul pact” a fost desemnată de juriul UNITER drept „cea mai bună piesă românească a anului 2011”. Decernarea premiului a avut loc în cadrul celei de-a XX-a ediții a Galei Premiilor UNITER de la Teatrul Odeon, pe 23 aprilie 2012. Premiera radiofonică a piesei scrisă inițial pentru Radu Beligan a avut loc pe 13 octombrie 2014. În 2013 expoziția „Cohen Upstairs” de la Centaur Theatre a fost prezentată în timpul reprezentației „Dance me to the end of love” a Companiei de Dans „Granhoj” din Aarhus, Danemarca. Tot la Centaur Theatre, Oana Maria Cajal a prezentat expoziția „Working with Fennario, stop all wars” simultan cu producția piesei „Motherhouse” a binecunoscutului dramatrug canadian David Fennario.
„Interacțiunea dintre teatru și artă grafică a fost o paradigmă inovatoare care a constituit conceptul expoziției” – spunea Oana Maria Cajal. Scenariul filmului „Poarta Albă” care a avut premiera pe 17 octombrie 2014 (regia Nicolae Mărgineanu), câștigător al concursului organizat de Centrul Național al Cinematografiei a fost nominalizat la Premiile Gopo 2015, secțiunea „Cel mai bun scenariu” (lungmetraj de ficțiune).