Familia rusească de arme de asalt Kalashnikov AK, cu o istorie de 64 de ani, ar putea să aibă în curând un nou membru : AK-12, scrie Business Insider.

În iunie, când vor fi terminate ultimele teste ale armei, guvernul Rusiei va decide soarta puștii AK-12, care este în dezvoltare din 2010 și în teste încă din 2011.

Creatorul original al AK-47, fabrica Izhmash, a anunțat că “au adaptat arma la cerințele moderne de luptă, dar au păstrat calitățile unice ale Kalashnikov-ului: simplitate, siguranță și un cost de producție scăzut”.

Noua pușcă de asalt, la fel ca multe arme moderne, are trei setări pentru modul de tragere: foc cu foc, tir de câte trei și automat. Puștii i se poate monta și dispozitiv de infraroșu, lanternă sau mâner.  

Testele inițiale ale puștii au dezvăluit câteva probleme, dar producătorii sunt convinși că le vor rezolva până la finalul testelor.

Una dintre problemele cu modelele mai vechi de AK s-a dovedit a fi acuratețea la peste 270 de metri, în mare parte din cauza designului flexibil.

O veste bună pentru colecționarii privați este că Remington, o companie care produce echipament militar, va comercializa o versiune proprie de AK-12, care nu este automată, însă se poate cumpăra de către civili.