Liviu Mihai este un reprezentant de marcă al tinerei generații, care începe să se afirme atât în țară, cât și pe scena artei internaționale. Cu o tehnică aparte, cu subiecte uneori atipice, uneori intrigante, Liviu Mihai reușește să facă o trecere cursivă și naturală între grafică și pictură.
Liviu Mihai este un artist vizual care se subscrie în mod preponderent existențialismului în pictură. Subiectele lui nu au nevoie de impresia lăsată de carnație; abordarea este una clară, iar mesajul de un realism expresiv. Tratările fenomenologice ale artistului sugerează necesitatea fixării unei suprateme în operă, reieșind ca aplicații ale unui auto-didacticism. În cazul de față, accentul cade pe latura psihanalitică, un personaj favorit fiind însuși Freud. Pata de culoare e instabilă în opera lui Liviu, poate încadra un compozit care se recompune pe sine, se deconstruiește păstrând înfățișarea, dar ignorând forma. Fondul – conceptul, este cel care conferă greutate și decide aspectul întregii lucrări. Spre deosebire de mulți artiști contemporani, fundalul nu constituie o prioritate, artistul stăpânește atât de bine tehnica, încât face abstracție de horror vacui, atrăgând atenția spre centrul imaginii prin distribuția culorilor și a eclerajului. Densitatea luminii este un factor care poate păcăli ochiul; ceea ce pare o zonă ternă de pe suprafața unui corp uman lărgește contactul psihologic.
În creația lui Liviu Mihai este așezat fără îndoială omul la loc de cinste, cu toate tulburările și transformările specifice entității înzestrate cu o carcasă. Acest precept stoic este depășit, artistul atrăgând teme profund sufletești, psihologice.
„Îmi place ideea de devenire și transformare, fenomen care însoțește realitatea imediată, în același timp merg spre o tendință de topire a a realului, o amestecare intr-o masă care e mai degrabă abstractă la final, dar dacă explorezi mai bine poti să deslușești formele concrete care compun acea masă abstractă – declară Liviu Mihai. Este un dualism pe care fizica și matematica îl observă foarte bine și mă refer aici la micro și macrocosmos. O formă rămâne recognoscibilă atâta timp cât rămâne în campul vizual al privitorului și poate prelua coordonatele necesare prin care creierul o înțelege și o descrie, dar dacă ne apropiem mai mult, aceeași formă devine altceva, intrăm în micro, realitatea dinainte își pierde consistența și preia alți parametri total diferiți. E o mișcare de înainte și înapoi care creează realități diferite pe care încerc să le surprind și în artă.”
Prin urmare, contemplăm o pictură matură în întreaga operă, ale cărei cote sunt în creștere constantă, proprietate a unui artist cu viziuni complexe, cu puternic caracter meditativ.
Absolvent al Facultatii de Arte-Secția Grafică, a expus deja în galerii din Anglia, Austria, Olanda, București.
Expoziția este deschisă la Art Yourself Gallery – Bd. Dacia 51, etaj 1, între 24 martie – 21 aprilie, 2016.