Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că demersul privind suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu nu ar aduce nimic bun pentru România, iar Uniunea nu se va asocia la o astfel de inițiativă.

Kelemen Hunor a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că nu crede că va exista un sprijin parlamentar pentru suspendarea șefului statului.

“Noi nu cunoaștem datele pentru această procedură de suspendare, sigur le cunosc cei care au inițiat-o. Noi suntem în coaliție cu PDL și în acest moment noi considerăm că un astfel de demers nu ar aduce nimic bun pentru România. În acest moment, noi nu ne gândim la a ne asocia unui astfel de demers. Din punctul nostru de vedere, nu va exista un sprijin parlamentar pentru acest demers de suspendare a președintelui Băsescu”, a spus liderul UDMR.

Liderii USL au anunțat, luni, că au decis declanșarea procedurii de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a susținut că acest demers al USL “nu e un moft, nu e o invenție de agendă” și a adăugat că este conștient de faptul că “este o lume în care politicienii i-au obișnuit pe toți cu demersuri care să însemne altceva”.

Antonescu a afirmat că PSD, PNL și PC urmează să desemneze reprezentanți proprii într-o comisie comună a USL care să redacteze cererea de suspendare care va fi trimisă Parlamentului.

El a precizat că, probabil după o săptămână, această cerere de suspendare va fi discutată de grupurile parlamentare ale opoziției, iar, dacă aceasta va fi asumată, se va iniția procedura prevăzută de Constituție.

Antonescu a afirmat că USL dorește să inițieze “o largă dezbatere publică” în legătură cu procedura de suspendare, pentru a constitui “un larg curent public”.