Administratorul american in Irak, Paul Bremer, insotit de o delegatie a Consiliului de guvernare de la Bagdad s-a intalnit ieri la New York cu secretarul general al ONU, Kofi Annan. Mandatul administratorului civil american a fost acela de a-l convinge pe secretarul general al Natiunilor Unite, opozant declarat al razboiului impotriva regimului Hussein, sa sustina revenirea agentilor ONU in Irak si sa se implice in rezolvarea problemelor cu siitii.



Intoarcerea Natiunilor Unite in Irak este dorita de Statele Unite intrucat ar legitima procesul de tranzitie in curs de desfasurare, care este insa contestat de majoritatea siita a tarii.



Sperantele americanilor legate de revenirea inspectorilor ONU in Irak ar putea fi insa compromise de atentantul sangeros comis duminica dimineata din fata fostului Palat Prezidential, actualul sediu al fortelor coalitiei, soldat cu 24 de morti si 130 de raniti. Este cunoscuta pozitia secretarului general al ONU, Kofi Annan, care a pus o conditie esentiala pentru revenirea agentilor Natiunilor Unite in Irak: ameliorarea securitatii in aceasta tara.



Reuniunea de la New York era asteptata de la jumatatea lunii decembrie, dar a capatat caracter de urgenta pentru Washington dupa ce inalta autoritate religiasa siita din Irak a iesit in strada pentru a protesta fata de planul SUA de transferare a puterii politice de la Bagdad. Statele Unite au semnat cu Consiliul de guvernare irakian un acord privind desemnarea Adunarii Provizorii de la Bagdad. Siitii, care reprezinta mai mult de jumatate din locuitorii acestei tari, aproximativ 55%, au protestat intrucat s-au considerat dezavantajati, si au cerut organizarea de alegeri publice. Inclusiv ieri, in timp ce se desfasura reuniunea la sediul ONU, mii de siiti au participat la o manifestatie, in centrul Bagdadului, in care cereau organizarea de alegeri publice. mirela.luca@zf.ro