In plina era digitala, intr-un spatiu expozitional dedicat noilor medii, cum este cel de la Galeria Noua, Jan Kotik prezinta desen si obiect.
Cum se explica totusi ca pana si cei mai inversunati fani ai noilor medii au fost de-a dreptul vrajiti de Banii sau viata, proiectul artistului ceh?
Jan Kotik poate fi considerat un privilegiat: nascut in SUA, urmeaza colegiul de arta Cooper Union, in plus, datorita unei familii angrenate in lumea artistica newyorkeza, are sansa de a se forma printre iconuri ale postmodernismului ca Robert Longo sau Cindy Sherman. Stabilirea la Praga in 2000 marcheaza o intoarcere la origine, dar si un supralayer al artei sale.
Nucleul proiectului, seria Economies of Scale, constituie o colectie de obiecte casnice miniaturale, asamblate pe baza unor seturi de componente destinate constructiei de modele la scara pentru vehicule militare. Piesele de avioane sau tanchete sunt astfel imblanzite si transformate in mixere, telefoane mobile si aspiratoare, Kotik propunand o meditatie asupra similitudinii dintre estetica bunurilor de larg consum si cea proprie obiectelor militare, si totodata o reflectie asupra imprevizibilelor rasturnari ale domeniilor de aplicabilitate ale tehnologiei.
Mizand pe valoarea de expunere, comentata detronatoare a originarei valori de cult, si pe conexiunea emotionala, participativa care se stabileste imediat ce publicul patrunde in spatiul instalatiei, Kotik isi asaza miniaturile pe piedestale iluminate recompunand atmosfera unei vitrine. Apropierea de estetica noilor medii se face deci nu prin obiectul in sine, ci mult mai subtil, prin modul de a introduce acest obiect, de a lasa privitorul sa si-l apropie. Conotatia participativa a artei lui Kotik provine din asumarea preocuparii pentru abolirea distantei impuse de estetica traditionala intre public si obiectul artistic.
Publicul poate interactiona in diverse moduri cu instalatiile lui Kotik, de exemplu isi poate turna un pahar de apa folosind un aparat conectat la sursa de curent printr-un savant traseu de pvc. Ce devine la Kotik acest material aparent banal? O legatura fizica si conceptuala intre diferitele contexte ale proiectului, linie capabila de a delimita forme, litera ce poarta un mesaj textual. Banalul pvc se incarca cu puterea magica a figurarii, dar si cu cea rationala a conceptualizarii, abordarea sa ca mijloc de camuflare a unei structuri electrice ascunse, a unei puteri electrice conferindu-i in plus semnificatie politica.
Kotik este un artist ancorat in politic in masura in care depolitizarea con-stituie o prohibitie a gandirii, o tulburare de vedere, o incercare de impietrire a unei stari de fapt, o abordare mitica a realitatii istorice, o suspendare in atemporal. Expozitia sa constituie astfel o pledoarie pentru valorile vietii ca alternativa a valorilor cardinale, pentru o arta mundana, nu atat metafizica cat ancorata in social, o meditatie asupra vointei de putere, cea care de la Nietzsche incepand aduna semnificatii: bani, militarism, agresivitate.