Sistemul politic de la Kremlin se află în pragul unui război al oligarhilor, după ce un miliardar rus – liderul unei formațiuni politice simpatizante guvernului – a lansat un atac fără precedent la adresa autorităților, în urma excluderii sale din partid, scrie Financial Times.


Mihail Prohorov(foto centru), al treilea mare miliardar al Rusiei, cu o avere estimată la 18 miliarde de dolari, a lansat un atac fără precedent la adresa Kremlinului, după ce l-a numit pe Vladislav Surhov, enigmaticul șef al afacerilor interne de la Kremlin, un “păpușar” care manevrează dezbaterile politice, notează ziarul britanic. Miliardarul a promis că îl va termina politic pe Surhov.



Prohorov a fost exlus miercuri din partidul pro-guvernământ Cauza Dreptei, cu 73 din 75 de voturi. El a acuzat Kremlinul de orchestrarea operațiunii, într-un mod similar “raidurilor politice împotriva anumitor companii din anii ’90”. Miliardarul a creut înapoi toate fondurile pe care le-a dat partidului, în sumă de 18 milioane de dolari, pentru a le “da poporului”.


Partidul Cauza Dreptei a fost fondat în 2009 ca formațiune de sprijin a Kremlinului. Prohorov a fost liderul politic al partidului din luna iunie a anului trecut.