Kronospan, unul dintre cei mai mari jucători pe piața locală de prelucrare a lemnului prin două fabrici din Brașov și Sebeș, și-a adunat clienții și colaboratorii la cea de-a doua ediție a târgului Kronospan In House Fair.

Arhitecți, constructori, firme din industria mobilei, do-it-yourself, dar și dealeri din țară și străinătate au participat la showromul de 500 de metri pătrați unde au fost prezentate produsele Kronospan, cât și ale partenerilor de la acest târg, Teka Hafele și Haubold.

Kronospan are mai multe unități de producție pe piața locală, la Sebeș, acolo unde produce PAL (plăci aglomerate din lemn) și MDF (medium density fibreboard), în timp ce la Brașov firma are o fabrică inaugurată în decembrie 2009 după investiții de 200 de milioane de euro în care produce OSB (plăci din fibre orientate) și PAL.

Grupul austriac Kronospan a înregistrat în primele șase luni ale acestui an vânzări similare celor din aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatele comunicate de companie pentru prima jumă­tate a acestui an se referă la activitatea firmelor Kronospan România de la Bra­șov și la Kronospan Sebeș. Grupul austriac este prezent în România în trei zone, Brașov, Sebeș și Constanța, cea mai mare firmă fiind producătorul de plăci din lemn Kronospan Sebeș.

Kronospan este și unul dintre cei mai mari exportatori din domeniul prelu­crării lemnului, livrările externe ridicându-se anul trecut la peste 200 de milioane de euro, cu 50% mai mult față de 2009, potrivit unor informații anterioare ale companiei.

Grupul și-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 290 mil. euro, în creștere cu aproximativ 10% comparativ cu 2010 (estimare care se referă la activitatea de la Brașov și Sebeș), potrivit unor informații anterioare.

Pe piața prelucrării lemnului Kronospan concurează cu Holzindustrie Schweighofer, Egger, iar mai recent și cu Prolemn.