Născut într-o familie catolică din Seul, Ku Sang (1919-2004) își petrece copilăria și adolescența în Coreea de Nord, pe care o va considera întotdeauna singura casă adevărată pe care a avut-o vreodată. După ce, în 1942, încearcă să se stabilească acolo definitiv, în calitate de jurnalist, va fi silit, însă, în doar câțiva ani, să părăsească rapid țara unde mama sa va rămâne pentru totdeauna și să se refugieze în Coreea de Sud.
Având în vedere chiar și numai aceste repere, nu va fi, așadar, o surpriză prea mare pentru cititor, fie el și mai puțin familiarizat cu sensibilitatea specific coreeană, faptul că cea dintâi amintire, transformată în imagine recurentă a liricii lui Ku Sang, este cea a lacrimii. Tot lacrima este dominantă și în primul volum de “poeme alese” publicat de scriitor sub directa sa îngrijire, Wastelands of Fire (Pustietăți de foc)*; desigur, dincolo de ecourile livrești – implicta trimitere la T.S. Eliot e evidentă – pe care le trezește acest titlu mai ales cititorului occidental. Volumul reprezintă o selecție a versurilor apărute în cele mai importante dintre cărțile sale anterioare, Jurnalul câmpurilor (1967), Adevăratul chip al lumii (1980), Pe când mergea singur (1981), Râul Saint Christopher (1986).
Ignorând întotdeauna ceea ce, în poetica occidentală poartă numele de “artificiu tehnic” sau de “tehnică a versului”, Ku Sang reușește, la o primă lectură, nu doar să șocheze, ci și să pună pe gânduri, poezia sa reprezentând, din acest punct de vedere – fapt recunoscut, de altfel, de numeroși critici occidentali, Anthony Teague, traducătorul în engleză al cărții, numărându-se printre aceștia – deopotrivă “o provocare și o problemă deschisă”; interpretării sau, mai bine zis, interpretărilor. Deoarece poetul pare a se mulțumi ca în fiecare text să ofere o simplă evocare a unei scene, a unui tablou de natură, a unei senzații.
O a doua lectură va demonstra, însă, că el doar pare a face acest lucru. Pentru că dincolo de “lirica de notație”, așa cum a fost numită uneori, poezia lui Ku Sang abordează – e adevărat, în primul rând cu aceste mijloace ale deplinei simplități – probleme esențiale: instabilitatea lumii și a existenței umane, sentimentul dezrădăcinării și al alienării, dragostea ca unic mod de depășire a impasului existențial și a singurătății. Punctul de plecare este, aproape mereu, evocarea unor momente dintre cele mai obișnuite ale vieții de zi cu zi. Apoi, iar și iarăși, de-a dreptul obsedant, râul – Saint Christopher sau oricare altul – și nesfârșitul șir al posibilelor sale imagini în mișcare, mai mult sau mai puțin heraclitiene, mărturie perfectă pentru ideea de continuitate și de permanentă reînnoire, de păcat și renaștere spirituală, de trecut și viitor, deopotrivă simbol al timpului și al eternității. Și, nu în ultimul rând, al speranței, căci toate râurile care îi străbat poezia ajung, în cele din urmă, în “cea mai pură imensitate a oceanului”.
Desigur, așa cum se întâmplă și în numeroase alte cazuri în lirica asiatică, Ku Sang s-a confruntat și el cu provocarea reprezentată de valorile culturii occidentale moderne, o problemă pe care nici un mare scriitor asiatic, de la Yasunari Kawabata sau Yukio Mishima la Ya Ding sau Bei Dao, nu a putut-o evita. Doar că modul în care poetul coreean rezolvă această problemă este, din nou, unul neașteptat: nu o dată în eseurile sale, el pune alături Occidentul și Orientul, comparând, în acest sens, imaginea Gânditorului lui Rodin cu aceea considerată drept cea mai frumoasă dintre reprezentările artei buddhiste, o sculptură în lemn cunoscută drept Maitreya, aflată acum la Kyoto, dar având o origine coreeană dovedită. Și, după cum spune Ku Sang, “cine ar mai putea, oare, să se declare copleșit doar de problemele lumii exterioare atunci când există posibilitatea contemplării unor asemenea reprezentări ale liniștii și împăcării?” Iar dacă ele aparțin Vestului sau Estului, acesta e un aspect care, la urma urmei, nici nu mai contează… Deoarece poezia, pare a afirma de fiecare dată Ku Sang, nu cunoaște alte puncte cardinale în afara celor ale propriei sale valori.
*) Ku Sang, Wastelands of Fire. Selected Poems. Translated by Anthony Teague,Forest Books, London & Boston, 1990
RODICA GRIGORE esteconferențiar universitar, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, disciplina Literatura universală și comparată; licențiată (1999) și doctor în filologie din anul 2004. Volume publicate: Despre cărți și alți demoni (2002), Retorica măștilor în proza interbelică românească. Mateiu Caragiale, Urmuz, Max Blecher, G.M. Zamfirescu, G. Călinescu (2005), Lecturi în labirint (2007), Literatura universală și comparată. Puncte de reper în evoluția romanului universal (2008), Evoluția formlor romanești. Între modernism și postmodernism (2008). Traduceri: Octavio Paz, Copiii mlaștinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă (2003), Manuel Cortés Castañeda, Oglinda celuilalt. Antologie poetică (2006), Andrei Codrescu, Un bar din Brooklyn. Nuvele și povestiri (2006, Premiul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor). Coordonează și realizează (în colaborare) antologia de texte a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, apărută, în ultimii ani, sub următoarele titluri: Semne (2005), Împreună (2006), Next (2007), Energii (2008), InOvații (2009), Întrebări (2010). A publicat numeroase articole și traduceri în presa literară românească, colaborând la revistele: “Cultura”, “Contemporanul”, “Adevărul literar și artistic”, “Euphorion”, “Saeculum”, “Scrisul Românesc”, “Viața Românească” etc. O scurtă antologie de poezie românească i-a fost publicată în Mexic (2005, 2009), Spania (2006) si Venezuela (2007). Colaborează frecvent la publicatii literare din Statele Unite ale Americii, Spania, Mexic, Peru si Venezuela.