Marcam in aceste zile sfarsitul unei etape istorice majore din istoria Romaniei, inceputa la 1821 sau chiar mai inainte, si constand in desprinderea treptata de Orient, atunci reprezentat de Imperiul Otoman, si alaturarea tarii la Europa. Etapa aceasta a fost marcata de convulsii, reveniri si drame istorice devastatoare.
Integrarea Romaniei in lumea occidentala poate fi privita din doua perspective: din punctul de vedere al apartenentei (geo)politice si, respectiv, din punctul de vedere al functionarii moderne a statului, economiei si societatii in ansamblul sau.
Integrarea politica sau geopolitica, deloc simpla, in trecut obiectul jocurilor de putere internationale, s-a implinit prin aderarea tarii la NATO si va fi intarita prin aderarea la Uniunea Europeana. Acest tip de integrare, extrem de util, ramane insa o integrare a formelor, in sensul ca ea nu inseamna neaparat ca Romania devine si o societate de tip occidental. Adevarata provocare ramane integrarea prin transformarea profunda, prin modernizarea tarii si a institutiilor ei, urmate de reasezarea treptata a mentalitatilor. Adevarata provocare ramane umplerea cu fond a formelor.
Perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana inseamna ca s-au facut pasi importanti in umplerea cu fond a formelor. Uniunea Europeana si-a exportat reglementarile – formele – in Romania si apoi a presat ca acestea sa fie si aplicate, adica umplute cu fond, cu substanta. Teoretic, aderarea poate sa aiba loc doar cand aceste doua dimensiuni se suprapun sau sunt pe cale de a se suprapune. Se rezolva astfel insa problema de fond a modernizarii Romaniei? Nici pe departe.
Una dintre cele mai mari si mai frecvente greseli facute de romani, inclusiv de intelectualitate, uneori, este sa creada ca aderarea tarii la UE inseamna si transformarea profunda si integrala a tarii, statului, economiei si societatii. Nu este deloc asa.
Faimosul acquis european nu este facut pentru a construi state moderne, ci in buna parte presupune existenta unor state moderne si functionale. Acquis-ul este doar ceea ce aceste state, membre ale UE, au convenit sa fie reguli comune. El este prin natura sa limitat. Poate insemna reglementari bune si aplicate intr-un domeniu, dar poate lipsi in altele. Mai ales in domeniile legate de organizarea politica a statului, acquis-ul lipseste cu desavarsire. Transferul de acquis are efecte pozitive asupra reformei si transformarilor dintr-o tara candidata, dar nu inseamna modernizare deplina, nu inseamna si reforma statului, de exemplu. Modernizarea deplina a Romaniei, impacarea formelor cu fondul prin imbinarea specificului local cu “universalitatea de tip european” nu poate fi decat rodul unui proiect politic romanesc, un proiect politic al elitei si societatii romanesti.
Cu alte cuvinte: aderarea la Uniunea Europeana nu inseamna ca Romania va merge brusc mult mai bine, daca romanii nu o vor face sa mearga mai bine. Aderarea la UE nu va salva Romania de realitate. Miracolul nu poate fi decat in dumneavoastra, romanii, si nu in altii, de la Bruxelles sau de aiurea.
Proiectul integrarii europene si euro-atlantice a Romaniei a avut si un efect negativ asupra Romaniei, tocmai in sensul ca a oferit un proiect de-a gata – prA?t ? porter – scutind clasa politica si elita intelectuala de nevoia de a judeca singure ceea ce este de facut pentru Romania, atat in domenii specifice, cat si in legatura cu o viziune de ansamblu cuprinzand datele fundamentale ale evolutiei tarii. Prin neintelegere, s-a asteptat ca Europa sa rezolve cumva problemele ruralului romanesc, ale justitiei romanesti, ale administratiei romanesti s.a.m.d.
Care poate fi conturul unui proiect politic romanesc? In primul rand, clasa politica romaneasca ar trebui sa proclame un numar de idealuri care sunt ale ei si ale natiunii ei, mai degraba decat facute de-a gata, importate, copiate sau asumate prin ricoseu. Idealuri de natura sa faca o diferenta in viata oamenilor. Idealuri precum :
– coruptia este o crima impotriva natiunii si clasa politica, “ajutata” de o justitie independenta, renunta la impunitatea in fata legii, alegand egalitatea reala cu restul cetatenilor; in procesul acesta, clasa politica va fi fortata sa se schimbe pe sine;
– in zece ani Romania va fi una dintre cele mai puternice economii din Europa Centrala si de Est, cu cel mai prietenos mediu de afaceri din zona;
– in zece ani, Romania rurala va avea acces la toate facilitatile vietii moderne: gaz, electricitate, apa;
– in zece ani, nici un copil talentat de la tara nu va ramane fara educatie din cauza saraciei;
– in zece ani, indicii de calitate ai sistemului de sanatate si de educatie vor fi in media europeana;
– in zece ani, o Romanie bogata si reformata va fi un model pentru Republica Moldova si o putere regionala prin exemplul practic pe care il va da (mai degraba decat prin avanturi discursive);
– printr-o administratie moderna si eficienta, Romania va deveni cu adevarat a saptea putere din Uniunea Europeana, contribuind la progresul Uniunii si implinindu-si propria identitate si misiune.
Unele dintre aceste idealuri sunt cu siguranta realiste, pentru altele trebuie muncit din greu. Ceea ce este important este ca ele sa fie formulate, la modul cel mai serios si credibil, astfel incat sa poata fi dezbatute; odata intrate in constiinta publica, mai devreme sau mai tarziu ele vor deveni oferta electorala, obligatii asumate de catre politicieni, vor deveni proiectul natiunii.
Rolul fundamental al acestui proiect este ca Romania sa isi invinga cel mai impovarator complex al sau, acela al neincrederii in sine. Cred ca acesta este cel mai important mesaj pe care vi-l pot transmite: ca sunteti oameni liberi si responsabili de destinul dumneavoastra si al acestei tari, ca Europa este un context favorabil care va va ajuta enorm, dar ca Europa nu poate trai si face performanta in locul dumneavoastra, al romanilor.
* Jonathan Scheele este seful delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, ambasador al UE in Romania
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.